Alex Velea și Mario Fresh au intrat în curs de eliminare, în cea de-a patra ediție a emisiunii Asia Expres.În Cursa pentru Ultima Șansă au mai fost alte două echipe, cele formate din: Alina Ceaușan – Carmen Grebenișan și Maraia Buză- Lia Bugnar. După o întrecere foarte grea echipa băieților a ajuns pe ultimul loc.
Când a aflat că a pierdut, Alex Velea a explodat. A vorbit despre cât de greu este în acest show și a lansat și unele ipoteze care au dat de înțeles că emisiunea este măsluită și că lucrurile nu sunt atât de reale precum vor să pară.
„Nu e vorba despre asta, despre nedreptățit. Mi se pare mai mult decât de poate nouă pielea. Noi acasă, în România, încercăm să reprezentăm alte lucruri. Încercăm să fim modele de fitness, iar aici, de atâtea zile de nemâncare sau cu atâtea calorii îngurgitate, față de ce calorii consumăm acasă ne afectează. Asta unu la mână și doi la mână, dacă mănânc atâtea zile doar orez și atâtea chestii făcute în ulei o să-mi stric toată musculatura. Am atâția ani de pregătire, nu am cum să stric totul aici. La unele lucruri chiar nu ne așteptam, e puțin mai greu decât ne așteptam.”, a spus Alex Velea.
„Pe mine lucrurile astea m-au făcut să fiu paranoic rău”