Parlamentul României a adoptat un proiect de lege ce prevede acordarea unor tichete în valoare de 150 de lei lunar. Cine sunt beneficiarii şi ce trebuie să facă pentru a beneficia de aceste sume?
Marţi, 27 octombrie, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect care vine în sprijinul copiilor şi juniorilor care practică sportul de performanţă în ţara noastră. Proiectul prevede că Ministerul Tineretului şi Sportului acordă acestor sportivi de performanţă tichete valorice lunare de 150 de lei, valabile un an de zile şi utilizabile doar pe teritoriul României.
Proiectul vine ca o completare la Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000.
„Copiii şi juniorii legitimaţi la structurile sportive care practică sportul în mod organizat cu scop în participarea la pregătire, competiţii sportive naţionale şi internaţionale oficiale sunt consideraţi sportivi de performanţă şi beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma tichetelor valorice, denumite tichete de sportiv de performanţă”, se arată în propunerea legislativă.
Ministerul Tineretului şi Sportului va acorda în mod nediscriminatoriu aceste tichete, acordând tichete egale sportivilor pentru acelaşi tip de performanţe, obţinute la competiţii naţionale sau internaţionale. Tichetele sunt bilete de valoare care se dau exclusiv pentru acoperirea unor cheltuieli privind practicarea sportului de performanţă şi sunt utilizabile doar pe teritoriul României.
Tichetele trebuie folosite la persoanele juridice cu care MTS a încheiat un acord, se arată în proiectul de lege adoptat: „Valoarea nominală permisă pentru un tichet de sportiv pe suport de hârtie este de 150 lei pe lună, utilizabilă doar pe teritoriul României la persoanele juridice cu care Ministerul Tineretului şi Sportului va avea un acord semnat în acest sens.”
Tichetul de sportiv are valabilitate de un an de la data emiterii.
Iniţiatorii proiectului au precizat, în expunerea de motive, că sursa de finanţare va fi asigurată din valoarea accizei pentru alcool şi ţigări în procent de 0,5% de la bugetul de stat către Ministerul Tineretului şi Sportului.
Proiectul a trecut întâi de Senat pe 1 iulie 2020, iar Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz, aşa că legea va merge acum la preşedintele Iohannis pentru promulgare.