Anamaria Vasile

Sfântul Daniel, 17 decembrie. Profețiile prorocului din groape cu lei

Sfântul Daniel, 17 decembrie. Astăzi, în calendarul ortodox, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Proroc Daniel, cel care a fost aruncat de două ori în groapa cu lei pentru că nu a vrut să se îchine idolilor. Află și tu care sunt cele mai uimitoare profeții ale Sfântului Daniel.

Sfântul Proroc Daniel s-a născut din seminția lui Iuda, seminție împărătească. A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos. Când Ierusalimul a fost cucerit de împăratul babilonean Nabucodonosor, Daniel și tinerii Anania, Azaria și Misail au fost luați robi. Datorită înțelepciunii sale, Daniel este chemat de către Nabucodonosor la palatul sau, împreună cu cei trei tineri. Refuză să se hrănească din bucatele împăratului și îi descoperă acestuia că printr-o altă hrană (doar semințe și apa) se pot arată mai frumoși la chip decât cei ce se hrăneau din masă împăratului. A tâlcuit visele lui Nabucodonosor, vise pe care niciun vrăjitor de la palatul acestuia nu a reușit să le explice.

Cartea profetului ­Daniel este poate cea mai surprinzătoare din Biblie. Este singura redactată în trei limbi: ebraică, aramaică și greacă, aceasta pentru că deja din versiunea ebraică cam o jumătate din carte (2, 4-7) era scrisă în aramaica imperială folosită în Imperiul Pers, iar apoi, în versiunea greacă, au fost adăugate unele capitole redactate chiar în greacă: Istoria Suzanei (așezată la începutul cărții), Cântarea lui Azaria și Cântarea celor trei tineri (inserate la capitolul 3) și Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel (la finalul cărții). Toate aceste adaosuri din versiunea greacă sunt puse ca niște cărți separate în ­Biblia Sinodală românească, dar ele făceau parte chiar din cartea profetului.

Refuză să se închine idolilor și este aruncat într-o groapă cu lei, în vremea împăratului Darie, din care va ieși nevătămat. În urma acestei minuni, împăratul Darie a scris la toate popoarele: „Pacea voastră să se înmulțească. De mine s-a dat această poruncă în tot pământul împărăției mele, că fiecare să se cutremure și să se teamă de Dumnezeul lui Daniil, pentru că Acela este Dumnezeul cel viu, Care este în veci și împărăția Lui nu se va strică și stăpânirea Lui îndelung stăpânește, sprijinește și izbăvește. Apoi face semne și minuni în cer și pe pământ, căci a izbăvit pe Daniel din gurile leilor”. Mai târziu va fi aruncat pentru a doua oară într-o groapă cu lei din cauza credinței în Dumnezeu, dar și de această dată va ieși nevătămat.

Profetul Daniel spunea: „Când regele Nabucodonosor se plimba în palatul regal din Babilon, a prins a grăi zicând: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l-am clădit eu întru tăria puterii mele şi spre cinstea strălucirii mele, ca reşedinţă regală?”. Pe când cuvântul era încă în gura regelui, un glas s-a coborât din cer: „Ţie, rege Nabucodonosor, ţi se spune: Regatul s-a luat de la tine. Şi dintre oameni vei fi izgonit, vei locui cu animalele câmpului şi vei paşte iarbă şi vor trece şapte ani peste tine, până ce vei recunoaşte că Cel Preaînalt are putere peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui voieşte!”. Îndată s-a împlinit cuvântul asupra lui Nabucodonosor, căci a fost alungat dintre oameni şi a mâncat iarbă ca animalele şi trupul lui era udat de rouă, până când părul i-a crescut ca penele vulturilor şi unghiile ca ghearele păsărilor.

Episodul nebuniei regelui Nabucodonosor, care vreme de șapte ani a trăit în sălbăticie. După tradiție, așa cum am văzut, chiar Sfântul Proroc Daniel s-a rugat pentru vindecarea regelui. Un alt rege babilonian, Belșațar (Baltazar) a profanat vasele capturate de la templul Domnului din Ierusalim. O mână a scris în chip minunat pe perete hotărârea lui Dumnezeu pentru rege: „A numărat, a numărat, a cântărit și a despărțit”, semn că Domnul a măsurat credința babilonienilor și a hotărât să le destrame regatul.

Sfântul Daniel, viziuni apocaliptice

A doua parte a cărții lui Daniel conține viziuni, ceea ce îl plasează pe profet în fruntea literaturii apocaliptice. Înțelesul acestor viziuni a frământat minților multor creștini, iar unii, chiar și recent, s-au aventurat să calculeze pe baza cărții lui Daniel vremea când va veni sfârșitul lumii. Orice asemenea calcul este sortit eșecului, pentru că despre ceasul cel din urmă nu știe decât Dumnezeu.

Într-o primă viziune, succesiunea împărățiilor, sugerată și de statuia alcătuită din diverse metale, este anunțată de ivirea succesivă a unor fiare cumplite: un leu cu aripi de vultur, un urs, un leopard cu patru aripi și o fiară cu zece coarne peste care crește un alt corn cu ochi și gură. Cornul cel din urmă, care grăia hule, trebuie desigur identificat cu un rege prigonitor (regele Antioh VII Epifanes, care a prigonit iudaismul, sau, după alte interpretări, regele roman Nero, care a declanșat prigoana împotriva creștinilor).

Capitolul 7 conține viziunea despre Cel Vechi de Zile și Fiul Omului. Cel Vechi de Zile, înconjurat de mulțime de îngeri, stă așezat pe un tron de foc cu roți și ține deschise cărțile vieții. De El Se apropie venind pe nori Fiul Omului, iar Cel Vechi de Zile îi oferă Fiului Omului stăpânirea întregii lumi (7, 13-14). Părinții au tâlcuit diferit această viziune. Pentru unii (Sfântul Ipolit al Romei, Sfântul Ioan Gură de Aur, Fericitul Ieronim) Cel Vechi de Zile este Tatăl, iar Fiul Omului este Hristos, a Cărui dumnezeire de pildă se dovedește pentru că primește aceeași cinste ca și Tatăl. Alți părinți însă (Sfântul Chiril al Alexandriei și Sfântul Ioan Damaschin) au văzut în Cel Vechi de Zile firea dumnezeiască a lui Hristos, iar în Fiul Omului firea omenească. Într-adevăr, la începutul Apocalipsei din Noul Testament Mântuitorul Iisus Hristos apare ca bătrân, cu părul alb, ceea ce ar justifica identificarea Lui atât cu Cel Vechi de Zile, cât și cu Fiul Omului, un titlu obișnuit pe care Hristos îl asumă în Evanghelii.

Pe linia primei interpretări s-au dezvoltat tipare iconografice în care Tatăl apare ca bătrân, iar Fiul ca tânăr. Aceste modele, prezente îndeosebi în Apus, sunt foarte răspândite și în Răsărit. În ­Rusia însă, marele sinod de la Moscova (secolul al XVII-lea) a interzis orice reprezentare a lui Dumnezeu Tatăl, pe care nimeni nu L-a văzut și pe Care de fapt Fiul Îl face cunoscut. Pe linia celei de-a doua interpretări, a apărut un tip iconografic în care Mântuitorul are părul alb, ca Cel Vechi de Zile.