Declarație pe propria răspundere. Modelul declaraţiei pe proprie răspundere a fost actualizat, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.
Acest model de declarație pe propria răspundere este accesibil pe pagina stirioficiale.ro.
Documentul poate fi redactat/completat de pe PC/laptop în câmpurile predefinite, în formatul PDF, necesitând ulterior tipărirea și semnătura olografă a titularului.
• Declarație pe propria răspundere
• Adeverință angajator
De asemenea, documentul poate fi tipărit și completat olograf („de mână”) în câmpurile predefinite, necesitând totodată semnătura olografă a titularului.
Totodată, autoritățile reamintesc faptul că declarația pe proprie răspundere poate fi redactată integral olograf, cu preluarea tuturor elementelor din modelul declarației pe proprie răspundere pus la dispoziție.
Recent, ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, potrivit Agerpres, că adeverinţa eliberată de angajator sau declaraţia pe proprie răspundere pot fi prezentate personalului autorităţilor abilitate şi prin intermediul telefonului.
“Am introdus un aliniat în acest articol prin care am prevăzut că adeverinţa eliberată de angajator sau declaraţia pe proprie răspundere pot fi prezentate personalului autorităţilor abilitate şi prin intermediul telefonului, tabletei sau oricărui dispozitiv electronic similar”, a declarat Vela, care a citit ordonanţa militară numărul 3 din 24 martie, în declaraţia de presă susţinută la sediul MAI.
El a precizat că această măsură se aplică de miercuri, 25 martie, începând cu ora 12:00.
Sursa: Pro TV