Anamaria Vasile

VIDEO -Bărbatul acuzat că a ucis doi oameni în Onești e în stare gravă

Gheorghe Moroșan nu va fi audiat prea curând.Starea de sănătate a celui acuzat că a ucis doi oameni într-un apartament din Onești se înrăutățește pe zi ce trece

În timp ce șeful SIAS spune că gloanțele de cauciuc n-au atins pe nimeni, ministrul de interne e de altă părere și spune că erau urme de la muniție neletală pe corpul unei victime.
Adevărul iese la iveală la 48 de ore după ce reprezentații instituțiilor care au intervenit la Onești au dezmințit categoric că Silviu Ioaștem a fost împușcat când forțele de ordine au descins în apartament. Rănile de pe trupul victimei au fost confirmate, oficial, de medicii legiști și sunt o dovadă-n plus că operațiunea de salvare a fost un haos.

„Păi el la negociere chema poliția?! El chema firma care i-a luat apartamentul.
Pretindea o sumă de bani și atunci dacă ești negociator și ai prins tensiunea emoțională, și declicul afectiv emotional, te duci ia veniti ba cu o geanta cu bani la usa omului, Cioc-cioc!”, spun experții.
Erori în lanț în cazul bărbatului acuzat că a ucis doi oameni în Onești
Erorile au fost în lanț- o arată și raportul preliminar, anunțat aseară. Șefii Poliției Bacău n-au dat importanță luării de ostatici nici măcar după ce agresorul a sunat de mai multe ori la 112, nervos că nu găsește înțelegere.
Concluziile anchetei arată că nici conducerea Poliției din Onești nu s-a implicat în soluționarea crizei- ba mai mult, adjunctul care se știa din vedere cu agresorul, i-a amplificat acestuia starea de nervozitate. Nepăsarea agenților și a jandarmilor a dus la agravarea situației- din câți erau la fața locului, niciunul n-a supravegheat-o pe soția lui Gheorghe Moroșan:
„Doamna se plimba se plimba dintr-un bloc încolo printre polițiști și am zis uite cum vorbește: nu-i omorî, nu nu știu ce, vorbea și prin interfon.

Nu, nu-i omorî, mai lasă-i, că poate primim bani în cont” spune un martor.
Bărbatul acuzat că a ucis oameni în Onești. Procedurile poliției, extrem de greoaie
Ca urmare a tragediei, șefii IPJ Bacău precum și cei ai Poliției Municipale Onești au fost demiși. În schimb, procedurile care s-au mai dovedit anevoioase rămân aceleași:

„Și-așa am stat la Caracal și am așteptat juma de noapte, și-așa am stat aici și am așteptat 5 ore pentru că procedurile trebuie să se schimbe.
Am imprejurare justificativă pericol pierderi de vieti, pericol de distrugere, arunca nebunul blocul in aer. Intru peste el, fără niciun fel de mandat, fara niciun fel de nimic, intru peste el si l-am capturat”, spun experții.
Din păcate, la Onești, numai spartul ușii a durat aproape două minute- timp suficient ca agresorul să-și ucidă victimele.