Click! a publicat în eclusivitate imagini cu Dan Bittman la mall, savurând o cafea la terasă, într-o delicată companie feminină. Solistul de la Holograf ne-a confirmat că a ieșit pe 20 octombrie, chiar în prima zi de scenariu roșu în București. Iată cine este doamna pe care Bittman a făcut-o să râdă copios.
Săptămâna trecută, în ziua în care mai băteam un record la capitolul număr de infectări, iar autoritățile ne bombardau cu mesaje de informare prin sistemul Ro Alert, Dan Bittman a postat un mesaj pe pagina sa de socializare, în care, supărat pe autorități, își chema prietenii la terasă. El s-a ținut de cuvânt și a ieșit. Fotoreporterii Click! l-au surprins puțin mai târziu, la o cafea cu o prietenă, chiar în ziua de 20 octombrie, prima de scenariu roșu în București.
„Da, am ieșit. Am purtat mască până sus la terasă și a fost ok. Mesajul de pe Facebook nu era un îndemn la revoltă. Eu continui să-mi duc viața normal, respectând regulile, însă mi se par absurde. E o părere pur personală, nu rog pe nimeni să mă creadă sau să-mi urmeze exemplul”, a declarat Dan Bittman pentru Click!.
Adevarul publică azi identitatea femeii pe care Dan Bittman a făcut-o să râdă în hohote cât timp au stat la terasă și au savurat cafeaua. Doamna în albastru este nimeni alta decât prefectul judeţului Timiş, Liliana Oneţ, aflată în linia întâi a luptei cu COVID-19 din Timiş, din postura de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Contactat de „Adevărul”, Dan Bittman a confirmat întâlnirea cu Liliana Oneţ, de care a spus că îl leagă o prietenie de 30 de ani.