Anamaria Vasile

4 trăsături foarte comune despre care însă puțini știu că sunt mutații genetice

Cu toţii suntem X-Men în adâncul nostru. Sunt lucruri legate de corpul tău despre care s-ar putea să nu ştii că sunt, de fapt, mutaţii genetice, în primul rând pentru că acum ele sunt trăsături comune majorităţii oamenilor sau pentru că nu te-ai gândit niciodată că ele ar putea fi nişte lucruri la care omul s-a adaptat odată cu trecerea timpului.

Într-o anumită măsură această regulă se aplică la aproape orice lucru legat de fiinţele umane. Dacă ne uităm pe linia evoluţiei umane vom observa că fiecare avantaj pe care oamenii îl au în faţa altor fiinţe s-a născut dintr-o mutaţie genetică.

Totuşi, există anumite aspecte care stârnesc uimirea când aflăm despre ele că sunt mutaţii.

1. Abilitatea de a bea lapte.

În urmă cu aproape 10.000 de ani, europenii au început să domesticească animale, între ele regăsindu-se şi vacile. Ei au putut consuma laptele graţie unei mutaţii a genei MCM6, care a rezultat în producţia enigmei numită lactoză de către organismul uman. În cazul altor comunităţi, cum ar fi fermierii indieni, a evoluat şi capacitatea de digerare a laptelui.

2. Lipsa măselei de minte:

Măselele de minte sunt plate, în special atunci când necesită şi intervnţie chirurgicală şi, în cazul oamenilor moderni, ele sunt total nefolositoare. Totuşi, în trecut, strămoşii omului aveau molarii mai mari pentru a se putea hrăni cu vegetale tari.

Fălcile noastre sunt mai înguste şi, ca atare, un al treilea rând de molari a început să dispară din componenţa danturii omului modern. Mutaţia a început în urmă cu 350.000 de ani în urmă.

3. Părul roşcat:

Este una dintre cele mai cunoscute mutaţii şi apare la doar 4-5% dintre oameni, cu locuitorii din nordul Europei, acolo unde mutaţia ar fi evoluat datorită climatului mai rece. Totuşi, această genă ridică temeri legate de posibila ei dispariţie, din cauza globalizării şi schimbării condiţiilor climatice.

4. Ochii albaştri:

Schimbarea care a condus la apariţia ochilor albaştri în rândul a 8% din populaţia lumii a apărut relativ recent, pe linia evoluţiei fiinţelor umane. Fiecare om de pe Pământ avea ochii căprui. Mutaţia a apărut în urmă cu 6-10.000 de ani în urmă. Primii oameni cu ochi albaştri au trăit în Europa.