Deși e o sărbătoare împrumutată de la americani, Valentine’s Day a devenit deja o tradiție în România. Mai mult, de câțiva ani buni, unii dintre români aleg ca pe 14 februarie, ziua în care e celebrat patronul îndrăgostiților – Valentine’s Day -, să pună întrebarea mult așteptată de iubitele lor. Astrologii au văzut ce au decis astrele și au dezvăluit care zodii au șanse uriașe ca să se logodească chiar de Sfântul Valentin.
Acestea sunt cele cinci zodii care se logodesc de Valentine’s Day:
1. Berbec – În acest an, luna Valentinului și a Sfântului Dragobete debordează de erotism și pasiune. Marte și Venus se află în Berbec! Venus este planeta iubirii, iar Marte este planeta dorinței. Când se află în aceeași zodie, atmosfera se încinge și naște aprige manifestări amoroase. Una dintre ele e aceea că ai putea să pui marea întrebare sau să te trezești cu o surpriză uriașă, la finalul căreia, vei primi inelul de logodnă.
În plus, Marte este stăpânul Berbecului, iar Venus este stăpâna casei cuplului Berbecului, deci miza este și mai mare, potrivit eastrolog.ro. Cu alte cuvinte, luna aceasta e una fulminantă, cu evenimente ce pot fi magnifice sau dramatice, depinde de la caz la caz.
2. Gemeni – Februarie 2017, luna care celebrează dragostea prin cele două sărbători, Sfântul Valentin și Dragobetele, îți priește din plin! Jupiter, stăpânul casei cuplului Gemenilor, e admirabil plasat chiar în casa dragostei Gemenilor și este stimulat energic de o mulțime de planete. Potrivit specialiștilor, aceste aspecte pot duce la pasul cel mare către o căsătorie! Da, este vorba despre logodnă! În plus, Venus, stăpâna casei dragostei Gemenilor, se află într-o casă norocoasă, împreună cu Marte, planeta dorinței și a sexualității.
3. Leu – Fiindcă Soarele, stăpânul Leului, se află în casa cuplului Leului, februarie 2017 scoate în prim-plan noțiuni de tipul: dragoste, partener, conviețuire. Atenția ți se centrează pe celălalt, capacitatea de a dărui și de a împărtăși crește, setea de afecțiune se acutizează. Astrologii spun că cei mai mulți dintre nativii acestei zodii se vor logodi chiar pe 14 februarie, de Valentine’s Day. Tot în casa cuplului Leului se află și Mercur, care promovează o comunicare mai intensă și suscită interesul pentru noutate, diversitate, joc și experiment. Mai în glumă, mai în serios, logodna e considerată un experiment de unii oameni… Astfel descoperi dacă ești sau nu compatibil cu persoana alături de care credeai că o să îmbătrânești.
4. Balanță – Luna asta e pentru Balanțe cea mai pasională și mai nebună lună din acest an. Iar pentru aceste lucruri, unii dintre specialiști sunt convinși că 14 februarie, când e sărbătorit Valentine’s Day, e ziua care va fi una de neuitat. Cea în care spun un „Da” hotărât sau pun întrebarea: „Vrei să fii soția mea?” În plus, în această lună, în viața sentimentală a Balanțelor se poate întâmpla orice: partide de sex turbat, izbucnirea unui amor nimicitor, implicarea în campanii furibunde de cucerire sau de aflare a perechii, unirea forțelor cu ale partenerului/partenerei într-un efort de a realiza ceva deosebit, sau iubiri cu năbădăi, cu gesturi dramatice și certuri în stil italian.
5. Vărsător – Cu o eclipsă de Lună în casa cuplului Vărsătorului și cu stăpânul casei cuplului situat chiar în Vărsător, luna aceasta relațiile dețin un loc special în evantaiul tău de interese. Configurația astrală anunță evenimente semnificative și, probabil, neașteptate sau ieșite din comun. Da, după ani buni de relație te logodești! Și nu în orice zi, ci în cea în care e sărbătorită dragostea pe tot mapamondul, de Valentine’s Day!