Anamaria Vasile

Ce a îmbătrânit Monica Bellucci! A purtat o rochie-furou ORIBILĂ, dar care costă o AVERE

Eterna divă italiană și-a făcut, ieri, apariția pe covorul roșu cu ocazia organizării galei caritabile Elle din Madrid. N-a venit singură, ci cu iubitul tinerel, de care nu se mai desparte în ultima vreme. Monica (54) și Nicolas Lefebvre (36) au pășit ținându-se de mînă și afișându-se într-o manieră amoroasă.

Însă, altceva a atras atenția. Și anume faptul că actrița n-a rămas neschimbată în fața timpului, așa cum era de altfel și de așteptat. Monica Bellucci își arată cei 54 de ani cu grație, semn că actrița hollywoodiană n-a căzut în patima intervențiilor estetice precum alte colege de breaslă. Un singur lucru a fost nepotrivit în apariția ei: ținuta.

Deși rochia era semnată de Dolce & Gabbana, croiul n-a avantajat-o deloc pe actriță. Cu un aspect de furou în partea de sus, și cu volane atât la mâini, cât și-n partea de jos, rochia nu i-a flatat deloc silueta actriței de origine italiană. Ba mai mult, i-a dat volum și a făcut-o să pară mai împlinită decât este. Și, ghiciți ce, Monica Bellucci a scos din buzunar nu mai puțin de 3300 de lire sterline pentru această rochie. Și asta să nu mai punem la socoteală clutch-ul, pantofii ori bijuteriile, care de asemenea erau semnate de designeri celebri. Voi ce spuneți, o avantajează astfel de ținută?

Nicolas Lefebvre, Monica Bellucci