A început vacanţa şi pentru Melania Medeleanu! Fosta prezentatoare, care a renunţat la cariera în tv în urmă cu trei ani, se află la mare, cu Radu, băieţelul ei în vârstă de doar 7 luni. Inițiatoarea proiectelor MagiCAMP și MagiHOME este extrem de fericită de când a devenit mămică, mai ales că drumul până aici a fost destul de anevoios.
Melania Medeleanu (41 de ani) a plecat cu emoţii mari în vacanţă. Este primul contact cu nispul şi marea al băieţelului ei Radu Petru, în vârstă de doar 7 luni, dar totul pare sub control. Bebeluşul fostei prezentatoare tv s-a acomodat rapid cu plaja şi începe să descopere jucăriile de nisip. O imagine cu cei doi pe nisip a fost publicată de Melania Medeleanu pe contul ei de Instagram, unde fosta ştiristă anunţă că totul este sub control.
Melania Medeleanu a rămas greu însărcinată
Pentru Melania Medeleanu, momentul până la a-l strânge în brațe pe micuţul ei băieţel Radu a fost foarte lung și dificil. Nimic nu părea să se lege și, după mai multe eșecuri, fosta știristă își pierduse speranțe că va mai avea un copil al ei.

