În cadrul unui interviu, Alina Puşcaş a dezvăluit că operaţia de mărire a sânilor i-a adus probleme de sănătate, motiv pentru care persoanele dornice să-şi facă mici ajustări ar trebui să aibă grijă pe mâinile cărui medic estetician se lasă.
”E foarte important să nu sari pe primul doctor care îţi iese în cale, să fie totul cu recomandare. Trebuie să cunoşti foarte bine doctorul. Dacă de la prima întâlnire ai senzaţia că te fuşereşte, mai bine mai încearcă să mergi la încă unul, pentru că sunt mulţi care fac asta”, spune prezentatoarea TV.
Alina Puşcaş a decis să-şi pună silicoane la un anumit estetician despre care auzise în presă, însă nu a fost deloc o alegere potrivită.
“La momentul respectiv, medicul era destul de mult în vizorul presei, adică îl vedeam prin reviste şi am zis că înseamnă că e bun.  Nu a fost chiar aşa. Şi pe mine m-a cam indus în eroare faptul că  mi-a spus că putem să facem şi subcutanat, fără să fie implantul sub muşchi. Şi iată că nu a fost chiar aşa. La mine prima varianta a fost subcutanată şi asta a fost problema.
S-a desfăcut operaţia, m-am dus, mi-a refăcut-o şi, după 3 ani şi jumătate în care era ok totul, mi-a apărut o pată movulie pe sân, pe interior, şi m-am dus două săptămâni la rând să verifice. Şi nici măcar el nu ştia ce e până când a început să exfolieze partea aceea şi a zis că se subţiază pielea, că trebuie să îl scoatem, că e nasol, că e clar că implantul este respins de corpul meu. Puteau să apară probleme de sănătate, dacă nu mă grăbeam cu operaţia”, a declarat, pentru spynews.ro, Alina Puşcaş.