Anamaria Vasile

Anca Serea ajunge la spital o dată la câteva zile

Anca Serea suferă de o anemie severă, care o trimite la spital o dată la câteva zile. Oricât de ocupată ar fi, cu cariera și cu cei 5 copii, vedeta trebuie să-și facă timp pentru tratamentul perfuzabil. Altfel, creierul nu i se mai oxigenează cum trebuie.

Anca Serea pune pe primul plan copiii și, în ciuda faptului că nu se simte prea bine în ultima vreme, nu ia măsuri pentru a-și mai reduce activitățile zilnice.

„Am o anemie severă, o am din copilărie. Din păcate, o moștenesc și copiii. Trebuie să fac un tratament perfuzabil, în cantități foarte mari, pentru că sunt la limita foarte coborâtă, de aceea nu mi se mai oxigenează ca lumea creierul și am amețeli.

Majoritatea femeilor, până la o anumită vârstă, se confruntă cu problemele astea. Doar că eu am un ritm foarte alert, dorm puțin. Merg la mai mulți doctori, acum urmează să consult un hematolog și sper să îi dăm de capăt. Fac un tratament de mai multă vreme, dar acum s-a acutizat”, a declarat, pentru Libertatea, Anca Serea.

Anca Serea și familia ei frumoasă, într-un pictorial pentru revista Unica. Între timp, a apărut și Moise, al cincilea copil!

Anca Serea este mamă a 5 copii și se ocupă îndeaproape de ei, familia fiind pe primul loc. Pe lângă activitățile domestice, fosta prezentatoare TV are în derulare diverse proiecte, contracte de imagine, iar pentru a avea timp de toate, își începe ziua cu noaptea în cap!

„Mă trezesc pe la 6.00 și un pic, duc copiii la școală, atunci când pot și mă simt bine, le pregătesc micul dejun, hainele sunt pregătite de cu seară, mă întorc acasă, câteodată mai apuc să dorm, câteodată nu, plătesc facturi, gătesc, am ședințe foto, întâlniri multe, vin la evenimente”, ne-a povestit ea. Deși a lucrat în televiziune mulți ani, vedeta spune că nu ar mai avea timp pentru un astfel de program.

De câteva săptămâni, ea beneficiază din nou de ajutor în creșterea copiilor. „Sunt ocupată cu vlogul, cu blogul, mai vreau să am timp de ale mele și e clar că nu aș mai avea timp, sincer, să mă duc să stau undeva 6-10 ore, știm cu toții ce presupune munca de televizune. Acum am bonă, s-a întors pe 9 septembrie, a avut un concediu de 3 luni, am încercat să ținem pasul”, a mai spus Anca.