Versuri Adriana Antoni – Ca romanii nu sunt altii
Cand m-ajunge batraneata
Mi-oi canta traiul si viata
Cat o-i trai, o-i canta
Ce ma-ndeamna inima
Mult necaz si dor
Multe-au patimit, mai
Dar la fel ca muntii
Au ramas de neclintit, mai
De la Dunare la Prut, mai
Nu s-a dat nimeni batut, mai
Stie numai Dumnezeu, mai
Cate-au tras cu toti din greu, mai
Multe-au indurat
Multe nopti si zile
Au trecut prin toate
O-r zis las’ c-o fi si mai bine
Dumnezeu e sfant si pur
N-o sa-l lase pe roman
Adriana Antoni se poate declara o femeie împlinită. Invitată în cadrul emisiunii „Star Matinal” de la Antena Stars, cântăreaţa a vorbit despre cât de bine îi merg lucrurile, dar şi despre relaţia cu partenerul ei de viaţă.
„Am fost plecată. M-am reîntâlnit cu mulţi români care sunt plecaţi din ţară. Mă pregătesc să lansez un album nou. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot, pentru că face ca aceste lucruri frumoase să mi se întâmple. Mi se întâmplă să vreau o pauză.
Acum vreo săptămână, venind de la concerte, cu peripeţii pe drum, mi s-a întâmplat să dorm 19 ore. Persoana potrivită şi persoanele cu care lucrez îmi sunt alături, sunt lângă mine.
Totul se reflectă în muncă. Sunt împreună cu soţul meu de 26 de ani. Ne-am cunoscut în 1996 în America. Pentru mine familia este cea mai importantă”, a spus Adriana Antoni la Antena Stars.
Adriana Antoni este o cântăreaţă de muzica etno din România, născută la Lugoj în judeţul Timiş pe 29 noiembrie 1975.
Gheorghe Zamfir (n. 6 aprilie 1941, Găești, Județul Dâmbovița) este un naist virtuoz și compozitor român. Exprimându-se artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul, numit și fluierul lui Pan), reușește să cucerească aplauzele întregii planete. Modifică forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. Introduce naiul în toate stilurile și genurile muzicale, revoluționând sunetul la scară universală și aducând naiul în atenția publicului modern.
Pe lângă prestigioasa carieră de muzician, se manifestă ca artist și în domeniul literar și al artelor plastice, publicând versuri, eseuri și o carte autobiografică și expunând picturi proprii în țară și în străinătate.
În anul 1994 s-a căsătorit cu Marie Noelle, de care a divorțat în 2010. În anul 2015 s-a recăsătorit cu Nicoleta Beca, solistă de muzică populară.
Manifestă înclinații muzicale din copilărie, când este atras de muzica lăutarilor, una din dorințele sale cele mai arzătoare fiind să cânte la acordeon cu taraful de țigani. În 1955, la vârsta de 14 ani, tatăl său îl înscrie la Școala de muzică nr. 1 din București (astăzi Liceul de Muzică Dinu Lipatti), cu intenția de a studia acordeonul, dar este acceptat la clasa de nai a profesorului Fănică Luca, unde demonstrează o abilitate extraordinară pentru acest instrument. Iată cum evocă Gheorghe Zamfir întâlnirea sa cu Fănică Luca:
„Asta se întâmpla prin 1950, când am fost acceptat la Școala Specială de Muzică numărul 1 din București. Aveam 14 ani. Am reușit la examen, în comisia care alegea elevii după conformația fizică. Acești profesori, din comisie, erau vreo 14-15. Eu venisem de la țară, habar n-aveam cine e Fănică Luca.
Văzând că am configurația pentru acest instrument, Fănică Luca mi-a zis să încerc să cânt la nai. Eu i-am zis că refuz și am plecat din clasă. Tata m-a împins din nou, mi-a dat și două palme, și așa am rămas cu titlu de încercare la nai, pentru două luni, dacă nu-mi convine, pot să plec, ceea ce s-a și întâmplat. După două luni, din cauza efortului fizic am părăsit naiul. M-am dus la clasa de contrabas.
M-a căutat Fănică Luca, la câteva zile, prin școală, mi-a dat câteva palme și m-a întors la clasă. Mi-a zis: «Cu trei melodii am cucerit Globul Pământesc. Tu ai să-l cucerești mai mult ca mine. Nu-ți dai seama că ai talent?». Și am rămas la clasă.”
În 1961, după bacalaureat, se înscrie la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din București, pe care îl absolvă cu o dublă specializare, în Pedagogie (1966) și în Dirijorat pentru cor și orchestră (1968). Pe 24 martie 2005 își susține doctoratul, obținând calificativul summa cum laude pentru teza intitulată Naiul – geneză, evoluție și semnificație, coordonată de profesorul universitar Gheorghe Oprea.
Gheorghe Zamfir aduce schimbări inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante conținând succesiv 22, 25, 28 și 30 de tuburi, pentru lărgirea domeniului tonal, astfel: naiul alto (22 de tuburi), tenor (25 de tuburi), bas (28 de tuburi) și naiul contrabas (30 de tuburi – apărut în 1972). Reușește să obțină câte nouă tonuri pentru fiecare tub, prin modificarea ambușurei. În acest fel devine posibilă interpretarea melancolică la nai a doinelor, cântecelor de leagăn, bocetelor și chiar a unor inflexiuni ale vocii umane. Își asamblează singur naiurile, din lemn de bambus, și le acordează cu ajutorul unei mici cantități de miere de albine introdusă în tuburi. În 2003 confecționează naiul numit Gigantul, având 42 de tuburi, 1,35 m înălțime și 1,2 m lățime.
