Anamaria Vasile

Ce semne stranii a primit fiul lui Marcel Toader după moartea tatălui: «Apa din pahar era consumată un sfert»

A trecut o săptămână de când Marcel Toader a decedat subit, în urma unui infarct. Miercuri, 7 august, acesta a fost înmormântat, în localitatea Cumpăna, de lângă Constanța. Maximilian, fiul regretatului afacerist, se reculege în perioada de doliu și ne-a povestit despre mesajele stranii pe care parcă tatăl lui i le trimite de dincolo.

Marcel Toader a murit sâmbătă, 3 august, la doar 56 de ani, în urma unui infarct. Tragedia s-a produs în casa unui prieten, la Periș, Ilfov, iar ambulanța chemată la fața locului nu a mai putut face nimic pentru ca inima afaceristului să repornească.

Miercuri, 7 august, Marcel Toader a fost condus pe ultimul drum de mama sa, Rădița, de fosta nevastă, Raluca, și de unicul său fiu, Maximilian, care încă nu își poate reveni după tragedie. După înmormântare, Maximilian și mama lui, Raluca, au plecat spre București, iar bunica Rădița Toader a rămas în apartamentul ei din Constanța.

Fiul lui Marcel Toader: „Eu și mama încercăm să acceptăm situația”
A doua zi, fiul său a descoperit niște semne stranii, care l-au pus pe gânduri și l-au făcut să simtă un fior rece. ”Nu l-am visat pe tata, dar am primit niște semne care m-au făcut să simt prezența tatălui meu. Am lăsat câte un pahar cu apă în trei locuințe: în apartamentul său, în Constanța și la locuința mea. Am observat că din paharul lăsat în apartamentul său apa era consumată cam un sfert. Am auzit că semnul acesta se traduce cumva, și anume că sufletul său a fost acolo. Noi suntem mai bine acum, la fel și mama, încercăm să acceptăm situația”, a povestit, pentru Click!, Max Toader.

Chiar dacă se află la o distanță de peste 200 de kilometri de locul de veci al tatălui, Max își face timp să meargă săptămânal acolo și se va ocupa împreună cu bunica sa de pomeni. În plus, pe umerii săi au căzut și problemele cu casa în care a locuit tatăl lui și unde se acumulaseră datorii uriașe la întreținere. ”Prima noapte a fost destul de grea pentru bunica, însă m-am asigurat că nu va dormi singură. A rămas cu cineva. A doua noapte a preferat însă să nu mai fie supravegheată. Cu apartamentul tatălui, deocamdată mă gândesc să văd cum se poate proceda. Sunt niște probleme și încerc să le rezolv”, ne-a mai spus acesta.