Vine Mosul sau cel putin cam asta ne spun copiii, iar acesta trebuie sa aiba grija sa nu uite nimic de pe lista facuta de cei mici. In fiecare an, scrisorile Mosului sunt citite cu atentie de catre parinti care incearca sa descifreze cat mai bine dorintele copiilor, devenind in acest fel mesagerii lui Mos Craciun.
Pentru unii, goana dupa jucarii ar putea fi o activitate placuta si mai ales usoara, insa pentru altii ar putea fi o mare provocare. Si acest lucru pentru ca nu intotdeauna jucariile la care viseaza copiii se regasesc si prin magazine. In plus, parintii trebuie sa le ofere copiilor jucarii specifice varstei, astfel incat sa se poata juca in siguranta si sa poata capata cele mai frumoase deprinderi.
Cadouri potrivite pentru bebelusi
Bebelusii sunt fascinati de jucariile colorate, de zgomote, muzica si forme. Ca atare, nu trebuie sa iti inchipui ca un bebelus cu varsta de pana la un anisor nu se joaca si astfel nu ar trebui sa ii iei nicio jucarie, ba din contra, acestia vor fi la maximum de incantati la intalnirea cu Mosul.
Ai putea alege sa le oferiti niste jucarii specifice varstei, fara piese componente care sa se poata desprinde, colorate si foarte atragatoare. Jucariile cu sunet, cartile de povesti cu personaje frumos decorate si cartile muzicale sunt cateva dintre optiunile pe care le puteti avea in vedere.
Cadouri potrivite pentru copiii de doi anisori
Pe masura ce copiii cresc, acestia vor fi atrasi de alte lucruri. Veti putea remarca de la luna la luna aceasta schimbare si acest lucru pentru ca vor capata o coordonare mai buna intre maini si ochi si vor beneficia de o dexteritate mai buna.
De aceea, este bine sa alegeti jucarii cu snur, puzzle-uri cu piese mari sau chiar si puzzle-uri din lemn, jucariile de baie, carucioarele pentru papusi, trenulete si masinute. Nu optati nici de aceasta data pentru cadouri cu piese care se pot desface, copilul ducandu-si des diferite obiecte la gurita pentru a le „testa„.
Cadouri potrivite pentru copii de trei anisori
Un copil de trei anisori va fi atras de cartile de povesti, de kiturile de doctor, cosurile de cumparaturi, seturile de bucatarie, uneltele din plastic, dar si de plastilina si cartile de colorat. De asemenea, vor fi incantati sa construiasca, asa ca puteti opta pentru acele jucarii lego specifice acestei varste, dar si pentru cuburile colorate. In plus, piesele de puzzle se vor numara printre preferatele lor, asa ca nu trebuie sa eziti sa i le cumperi, insa piesele vor trebui sa fie mai numeroase si putin mai mici ca dimensiune.
Cadouri pentru copiii mai mari
Nici copiii mai mari nu renunta la scrisoarea adresata Mosului, asa ca isi vor face o adevarata lista de jucarii preferate. Vor alege jucarii de grup, pe care sa le poata juca cu prietenii sau cu parintii, vor iubi piesele Lego si vor alege pe zi ce trece mai multa tehnologie.
Ca atare, un cadou potrivit pentru copiii mai mari are in vedere atat jucariile specifice varstei, care sa le puna in valoare imaginatia si creativitatea, stimulandu-i spre invatare si cunoastere, dar si cartile de povesti.
Unii vor alege tabletele in locul unui joc creativ, altii ii vor cere Mosului un smartphone, insa nu trebuie sa te lasi inspirat de ceea ce se poarta si sa alegi o parte din ceea ce isi doreste si mai ales o parte din ceea ce i-ar fi de folos.
Foto: pixabay.com