Suntem în perioada în care lui Edi, băiețelul nostru în vârstă de 5 ani, îi cad primii dințișori de lapte. Cu grijă și atenție îi scoatem chiar noi, acasă, cu ața și facem o mare distracție din această activitate! Bineînțeles, vine și Zâna Măseluță, care îi lasă un bănuț sub pernă, în schimbul dințișorului!
Ne dorim să privească astfel igiena dentară, cu ca pe o corvoadă sau ceva neplăcut.
De aceea, încă de când le-a apărut primul dințișor, am inițiat rutina de îngrijire a dinților. Atât Edi, cât și Ariana au folosit periuțe speciale pentru copii.
Piticii mei nu au avut frici sau rețineri în a folosi periuțele, mai ales că am ales pastă de dinți adecvată celor mici.
Am discutat cu stomatologul, care ne-a sfătuit să adaptăm de fiecare dată pasta de dinți vârstei pe care o au cei mici. Ei au tendința de a o înghiți și, de aceea, nu trebuie să aibă niciun risc pentru sănătate.
Nu ignorăm igiena dentară chiar dacă sunt dinți de lapte!
De multe ori, tindem să ne gândim că dinții de lapte oricum vor fi înlocuiți de cei permanenți. De aceea, am auzit mulți părinți spunând că nu văd rostul de a merge la dentist înainte de vârsta de 6-7 ani. Ei bine, noi nu am procedat așa.
Am hotărât să îngrijim și dinții de lapte exact ca și pe cei permanenți din două motive:
– consider că atunci când îi obișnuiești de mici cu o anumită rutină, ei și-o vor însuși ca pe ceva normal și o vor practica întreaga viața. Nu am amânat momentul periajului, tocmai pentru ca ei să învețe cât de importantă e igiena dentară dimineața și seară.
– problemele dentare la dinții de lapte îi vor afecta pe viață. Tot de la medicul dentist am aflat că o carie netratată care ajunge la nerv va reprezenta o problemă permanentă. Nu am vrut să îi expunem la astfel de riscuri.
Bineînțeles, pe lângă periajul regulat, avem grijă să nu mănânce dulciuri în exces și le explicăm cu fiecare ocazie cât de importantă e o dantură sănătoasă!
Voi cum aveți grijă de dantura celor mici?