Anamaria Vasile

Cutremur devastator. Primul bilanț: 34 de morți și sute de răniți

Un cutremur devastator a avut loc în Indonezia, de 3,2 grade pe Scara Richter, iar cel puțin 34 de persoane şi-au pierdut viaţa și alte câteva sute au fost rănite.

Echipele de salvatori caută printre ruinele mai multor clădiri prăbuşite, printre care şi un spital, în speranţa găsirii unor supravieţuitori, reltează AFP, citată de Agerpres, citat de Digi24.ro.

Cutremurul cu magnitudinea 6,2, produs în timpul nopţii, a provocat rănirea a câteva sute de persoane şi a declanşat panică printre locuitorii din vestul Insulei Sulawesi, care, în 2018, au trecut printr-un alt dezastru major. „Potrivit celor mai recente informaţii, sunt 26 de morţi, toţi în oraşul Mamuju. Bilanţul ar putea creşte, multe cadavre sunt îngropate sub dărâmături”, a spus Ali Rahman, şeful agenţiei locale pentru gestionarea catastrofelor.

Alte opt au murit în Majene, o altă localitate din regiunea Mamuju, a indicat un alt responsabil local al agenţiei.

Cutremur devastator în Indonezia! 34 de morți, sute de răniți

La Mamuju, oraşul cel mai afectat din regiune, salvatorii căutau mai mulţi de zece pacienţi şi membri ai personalului medical daţi dispăruţi după prăbuşirea clădirii unui spital. „Spitalul este distrus. S-a prăbuşit. Sunt pacienţi şi angajaţi ai spitalului prinşi sub dărâmături, iar noi încercăm să-i evacuăm”, a spus Arianto, un responsabil al operaţiunilor de salvate din Mamuju.

Acesta a estimat numărul persoanelor prinse sub dărâmături între 10 şi 20, fără să poată confirma dacă mai erau în viaţă.

Seismul cu magnitudinea 6,2, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), s-a produs vineri, la ora locală 02:18 (18:18 GMT, joi). Epicentrul seismului a fost localizat la 36 de kilometri sud de Mamuju, la o adâncime relativ mică, de 18 kilometri, a precizat USGS.

Arhipelagul indonezian se află pe Cercul de foc al Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică.