Anamaria Vasile

„De ce nu ai grijă de tine? Arăți ca o servitoare!”, i-a scris un fan… Dar uite ce răspuns i-a dat Dana Nălbaru! E genial! Bravo, Dana!

„Te părăsesc, iubito”, acesta e titlul postării de pe blog, prin care Dana Nălbaru răspunde la cuvintele urâte adresate de o admiratoare, pe pagina de Facebook.

Activă pe rețelele de socializare, Dana Nălbaru, mama a doi copii, are o mulțime de fani, care o admiră pentru faptul că este naturală și că spune lucrurilor pe nume. Însă, ca de obicei, se găsesc și persoane care o critică.

Vedetei i s-a reproşat că nu se îngrijeşte şi că îmbătrâneşte, după ce a postat pe Facebook o poză în care apare fără machiaj. În acest sens, o admiratoare a fanei i-a scris următorul mesaj:

„De ce nu ai grijă de tine? Păcat, să arăţi ca şi cum ai fi o servitoare. DAR ştiu servitoare care arată mai îngrijite. Deci nu insulta pe cei ce te-au admirat şi încă o mai fac. ÎNGRIJEŞTE-TE, că o să te lase şi soţul tău şi să nu te miri”.

Dar răspunsul ei nu a întârziat să apară!

„Te părăsesc, iubito! Te părăsesc pentru că n-ai avut timp să-ţi vopseşti părul şi să-ţi faci unghiile roşii.

Te părăsesc, iubito, pentru că simt în palmele mele coapsele tale trecute de frageda tinereţe. Te părăsesc pentru că te trezeşti dimineaţa şi ai grijă de casa în care trăim, în loc să ieşi la mall

să-ţi schimbi garderoba. Te părăsesc, iubito, pentru că pui capul pe pieptul meu după ce ai culcat copiii, obosită şi dornică de îmbrăţişare. Scuza-mă, iubito, dar te părăsesc pentru

că eşti prea atentă la nevoile mele şi ale copiilor noştri. Când m-am căsătorit cu tine şi-am spus că-mi doresc să-mi fii alături o viaţă întreagă îmi imaginam că vei rămâne mereu tânără,

că te voi lua de la salon şi te voi duce direct la mare, că pe-ai noştri copii îi vor creşte vecinii şi că banii nu vor fi niciodată o problema. Te părăsesc pentru că n-am înţeles a doua parte din «la bine şi la greu».

Ce nu ştie dânsa este că-mi place să fiu servitoare. Că fac totul pentru copiii mei, soţul meu, familia mea. Că voi renunţa oricând la orele petrecute la salon, la hainele asortate, la întâlnirile cu prietenele la cafea, la meseria mea şi aplauzele celorlalţi ca să fiu cu ei. Ce nu ştie dânsa este că mă trezesc în fiecare dimineaţă lânga copiii mei, că eu le fac micul dejun, eu le pregătesc hăinuţele, eu îi îngrijesc când sunt bolnavi, eu le ştiu bucuriile şi supărările, le ştiu cele mai mari şi mai mici dorinţe şi fac ca acestea să se împlinească. Eu sunt cea care le spune în fiecare noapte somn uşor, pe mine mă strigă dacă au visat urât şi la mine în braţe vin şi se aruncă daca s-au lovit în joacă. Ce nu mai ştie dânsa este că imi place să fiu servitoare în casa mea şi că soţul meu este şi cel mai bun prieten al meu, că împreuna facem lucruri frumoase să se întâmple, că ne sprijinim unul pe celălalt şi că universul nostru este familia noastră. Că suntem fericiţi aşa. Că sub părul meu ciufulit, sub neîngrijirea mea (care o fi aceea despre care spune dânsa) se afla foarte multă fericire şi linişte.

Aş vrea să-i mai spun doamnei care mi-a scris că mai sunt femei ca mine. Şi suntem destul de multe, noi, astea neîngrijitele, care am renunţa oricând la micile plăceri personale pentru marile plăceri ale celor pe care-i iubim. Şi, culmea, există bărbaţi care ne acceptă aşa şi pentru care noi suntem cele mai bune şi cele mai frumoase”, a scris Dana Nălbaru. Sursa: adevarul.ro