Nicolae Ceauşescu s-a născut la data de 26 ianuarie 1918 în comuna Scorniceşti din judeţul Olt. Era al treilea membru adus pe lume într-o familie, ce urma să numere zece copii ai lui Andruţă şi Alexandrina Ceauşescu. La vârsta de 12 ani, pleacă la Bucureşti şi se angajează ca ucenic la diferite ateliere şi fabrici.
În 1933, se înscrie în cadrul UTC, secţia de tineret a Partidului Comunist Român, formaţiune politică ce activa în ilegalitate, iar în 1936 este condamnat la trei ani de închisoare, fiind încarcerat la Doftana pentru distribuirea unor pamflete comuniste.
În 1939 o cunoaşte pe Elena Petrescu la o reuniune a tinerilor comunişti. Cei doi se vor căsători şase ani mai târziu.
În 1940, Ceauşescu este arestat din nou. Petrece trei ani la închisoarea Jilava, iar până la 23 august 1944 va mai petrece un an de detenţie la Târgu Jiu. În această perioadă îi întâlneşte pe liderii Partidului Comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica.
La alegerile din 28 martie 1948, Ceauşescu este ales membru în Marea Adunare Naţională, calitate pe care şi-o va păstra până la sfârşitul vieţii. În perioada următoare, Ceauşescu a deţinut funcţii importante guvernamentale:adjunct la Ministerul Agriculturii (1949-1950), adjunct la Ministerul Forţelor Armate (1950-1954) cu gradul de general-maior. Cinci ani (31 mai 1950-3 octombrie 1955) a făcut parte din Prezidiul Marii Adunări Naţionale, fiind şi preşedinte al Comisiei pentru politică externă. Pe 19 aprilie 1954, devine membru al Biroului politic şi este ales secretar al Comitetului central al PMR, acest moment marcând intrarea lui Ceauşescu în rândul liderilor partidului.
În martie 1965, Nicolae Ceauşescu a fost ales prim-secretar al PMR. Comportamentul lui Ceauşescu s-a schimbat radical după vizitele sale în China şi Coreea de Nord din cursul anului 1971. Încântat de ceea ce văzuse, liderul român s-a hotărât să aplice acasă acelaşi model ideologic. Astfel, la plenara CC al PCR din noiembrie 1971 s-a deschis calea către noua revoluţie culturală.
Prin alegerea sa în funcţia de preşedinte al Republicii pe 28 martie 1974, Nicolae Ceauşescu a monopolizat întreaga putere în stat.
În perioada următoare, prin propagandă, a fost creat un adevărat mit în jurul soţilor Ceauşescu. A fost falsificată biografia cuplului şi istoria naţională pentru a ilustra măreţia regimului socialist şi a conducătorului, Ceauşescu considerându-se un personaj istoric pe linia lui Burebista, Decebal şi a domnitorilor medievali. În presă, la radio şi la televiziune, prin intermediul operelor publicate, preaslăvirea cuplului Ceauşescu făcea parte din propaganda specifică amplificării cultului personalităţii.
Va conduce cu o mână forte România până în decembrie 1989.
În timpul Congresului al XIV-lea al PCR din 20/24 noiembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat achitarea completă a datoriei externe şi a acuzat violent un complot al Statelor Unite şi ale Uniunii Sovietice împotriva ţărilor mici printre care se număra şi România.
În dimineaţa de 18 decembrie, Nicolae Ceauşescu pleacă într-o vizită oficială în Iran, deşi evenimentele din Timişoara luaseră amploare. Întors pe 20 decembrie din Iran, Ceauşescu susţine un discurs la radio şi televiziune în care pune evenimentele de la Timişoara pe seama unor „elemente huliganice de tip fascist”, instigaţi de „cercurile reacţionare imperialiste”, şi anunţă convocarea unui mare miting a doua zi la Bucureşti. Pentru el a fost începutul sfârşitului.
Viața amoroasă a soților Ceaușescu a stârnit curiozitatea foarte multor români, iar de-a lungul timpului au apărut tot felul de mărturii cu privire la excentricitățile cuplului prezidențial din perioada comunistă.
Nicolae și Elena au început să formeze un cuplu de la sfârșitul anilor 30/ începutul anilor 40. Între 1940 și 1942, Ceaușescu a fost întemnițat la Jilava. Dosarele de cadre ale PCR evidențiază că viitorul dictator era logodit cu Lenuța Petrescu (numele de fată al doamnei Ceaușescu), o tovarășă implicată în „munca de partid” şi în egală măsură îndrăgostită de tânărul bărbat care se jertfea pentru cauza comunistă, relatează revista Historia.
Fostul Ministru de Finanţe şi consilier personal al dictatorului comunist, Petre Gigea, a mărturisit suma care îi intra în buzunare fostului dictator pe vremea când ocupa funcţia de preşedinte.
„15.000 de lei era salariul lunar al preşedintelui României prin 1984. Primul-ministru avea cu o mie de lei mai puţin decât el, viceprim-ministrul cu două mii de lei mai puţin, iar noi, miniştrii, aveam mai puţin. O precizare: 9.000 de lei era salariul meu propriu-zis de ministru, plus 2.000 de lei – indemnizaţia de conducere, dar care nu intra la calculul pensiei deoarece Ceauşescu nu accepta ideea unor pensii mari. La ora aceea, cursul neoficial al dolarului american era de aproape 30 de lei. Dacă am face un calcul aproximativ, am putea zice că salariul lui Nicolae Ceauşescu a fost de aproape 500 de dolari SUA pe lună”, a explicat Petre Gigea, citat de Bugetul.ro.„La sugestia unor colegi miniştri, prin noiembrie 1985 m-am dus într-o zi la Nicolae Ceauşescu cu o propunere de mărire a salariului lui, ştiind că, implicit, se vor mări astfel la toţi de sub el. Am trecut, ca propunere, 20.000 de lei pentru el, ca preşedinte al României. De ce?
Se majoraseră salariile şi directorul general din Valea Jiului încasa 19.000 de lei pe lună (salariu plus sporuri). Nu a fost de acord cu propunerile mele şi a acceptat mărirea salariului de la 15.000 la 16.000 de lei, adică echivalentul a 530 de dolari SUA”, a adăugat acesta.
Elena Ceauşescu – un fel de geniu al răului
Despre ea s-a spus că era o ţoapă, o analfabetă ş.a.m.d…
Ca unul care am cunoscut-o direct, aş putea afirma că Elena Ceauşescu a fost un fel de geniu al răului. De morţi se spun numai lucruri de bine, dar ea era întruchiparea răului, era negativistă, se comporta necorespunzător cu toată lumea. Nu mai vorbesc de incultura ei… El, de exemplu, ştia şi de apariţiile editoriale din România, deoarece primea informări şi din acest punct de vedere, le citea şi reţinea totul. Revenind la persoana Elenei Ceauşescu, mai trebuie spus că era geloasă pe femeile frumoase.
Este cunoscut cazul actriţei Violeta Andrei, soţia ministrului de externe Ştefan Andrei, care a avut mari necazuri din cauza aceasta.
Nu numai că doamna Violeta a fost interzisă, adică apariţia sa la televiziune sau în filme a fost interzisă, dar domnul ministru Ştefan Andrei niciodată nu a fost în deplasări cu soţia, deşi protocolul unui ministru de externe prevedea asta. Elena Ceauşescu nu era de acord, iar Nicolae Ceauşescu se supunea deciziei ei! În ianuarie 1984 am făcut o vizită în Olanda, unde m-am întâlnit, printre alţii, şi cu primul-ministru Rud Lubbers, care mi-a spus că urmează ca peste câteva săptămâni să se întâlnească, în Olanda, şi cu ministrul de externe român Ştefan Andrei. Şi m-a rugat să-i reamintesc lui Ştefan Andrei să vină însoţit de soţie, deoarece aşa prevede protocolul. „La noi face o proastă impresie faptul că un şef de stat sau un ministru de externe vine neînsoţit în delegaţii oficiale“, mi-a spus primul-ministru al Olandei. I-am transmis mesajul lui Ştefan Andrei, dar acesta mi-a sugerat să-i spun toată povestea lui Nicolae Ceauşescu, ceea ce am şi făcut… Acesta a încreţit fruntea, a lăsat privirea în jos şi a bâjbâit un „să vedem, să vedem…“. Mi-am dat seama că el urma s-o întrebe pe ea, iar ea era, cum spuneam, împotrivă. Bănuiesc că Elena s-a opus, deoarece Ştefan Andrei a plecat în Olanda tot singur!
Ea îl subordona pe el, iar el a subordonat total guvernul!
Întotdeauna, conducătorii de partid de tip dictatorial – cum a fost şi Nicolae Ceauşescu – aveau tendinţa de a acapara şi conducerea statului, cum s-a întâmplat şi în România. Ceauşescu se considera ca şi preşedintele SUA. Reamintesc, în SUA preşedintele este şeful executivului, aşa prevede Constituţia americană. La noi însă, a fost un abuz din partea lui Ceauşescu, el fiind doar secretar general al partidului şi preşedintele ţării, cu atribuţii specifice. Primul-ministru al României afla de multe ori de la miniştri de anumite decizii şi hotărâri care urma să fie luate în executiv, dar decise de el, în calitate de preşedinte.
Trofin a vorbit la Craiova despre cultul personalităţii
Putem vorbi în epoca lui Ceauşescu de un fel de luptă ideologică în interiorul partidului unic?
N-aş putea spune că a fost o luptă ideologică în partid. N-au fost grupuri distincte în partid. Anumite păreri contrare mai erau, iar unii aveau curajul să le spună în faţă, în şedinţe. Janoş Fazekaş, de exemplu, a propus ca Elena Ceauşescu să nu facă parte din Comitetul Executiv al partidului, iar cu asta şi-a semnat sentinţa, el fiind apoi marginalizat. Şi Paul Niculescu –Mizil a avut unele opinii… El, ca ministru, nu era de acord să „înghită“ orice fără să-şi spună părerea.
