Anamaria Vasile

Femeia de 80 de ani a mers să se spovedească, preotul a ascultat-o până la capăt, după care i-a zis să meargă de urgență la Poliție. Femeia n-a mai stat pe gânduri și s-a dus… Ce s-a întâmplat apoi

Un bărbat de 46 de ani din județul Vaslui a fost acuzat că și-a violat soacra, o bătrână de 80 de ani.

De frică, dar şi de ruşine, după cum a mărturisit, bătrâna nu a reclamat la Poliţie. Abia în Ajunul Crăciunului, şi-a făcut curaj şi a mers la preotul din sat, căruia i s-a spovedit, povestindu-i prin ce a trecut cu ginerele ei. Atunci, preotul a îndemnat-o pe femeie să meargă de îndată la Poliţie şi să-l reclame pe autor, ceea ce a şi făcut.

A doua zi de Crăciun, autorul a fost reţinut de poliţişti, ulterior fiind prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. El şi-a recunoscut fapta, pe care a pus-o pe seama consumului de alcool.

Curtea de Apel Iași a pronunțat sentința definitivă în acest dosar. Judecătorii ieșeni au dispus condamnarea definitivă la patru ani de închisoare, în regim de detenție, a lui Vasile Cozmescu.