Anamaria Vasile

Lovitură DURĂ pentru şoferii din România! Se aplică de la 1 ianuarie 2021

Pentru prima oară, șoferii români vor fi obligați să urmeze cursuri de conducere defensivă. Află cine va suporta cheltuielile pentru efectuarea cursurilor.

Apare în premieră în legislația din România conceptul de “conducere defensivă”. Șoferii din instituții publice, cât și cei angajați la companiile private vor urma cursuri de conducere defensivă. Pentru anumite categorii de conducători auto, astfel de cursuri vor deveni obligatorii. Cheltuielile pentru efectuarea lor vor putea fi deduse din impozitul pe venit al cursantului sau din impozitul pe profit sau venit al companiei la care cursantul este angajat.

Ce înseamnă condus defensiv
Cursurile de conducere defensivă au ca obiectiv pregătirea specială a conducătorilor auto în vederea prevenirii accidentelor rutiere.

Potrivit noilor norme care vin în completarea articolului 24 din Codul Rutier, “Cursul de formare este obligatoriu pentru conducătorii de vehicule special dotate cu semnale speciale de avertizare luminoase prevăzute la art. 32 alineatul (2).”

Citeste si: Accident grav în care a fost implicată o mașină cu volan pe dreapta

Direcția Rutieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne va gestiona evidența conducătorilor de vehicule care au urmat cursuri în domeniul conducerii defensive. MAI va evalua anual eficiența acestor cursuri raportat la gradul de implicare al absolvenților în accidente de circulație.

Ce șoferi vor fi obligați să urmeze cursuri de conducere defensivă
Potrivit proiectului de lege, vor fi categorii de șoferi care vor urma obligatoriu cursuri de conducere defensivă. Acestea sunt:
– șoferii de vehicule cu lumina roșie – autovehiculele aparținând poliției şi pompierilor;

– șoferii de vehicule cu lumina albastră – autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apărării Naționale, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum şi autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență;

– șoferii de vehicule cu lumina galbenă – autovehiculele cu mase şi/sau dimensiuni de gabarit depășite ori care însoțesc asemenea vehicule, cele care transportă anumite mărfuri sau substanțe periculoase, cele destinate întreținerii, reparării ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curățeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului și depanării autovehiculelor rămase în pană sau avariate, precum şi tractoarele care tractează utilajele agricole și tehnologice cu dimensiuni de gabarit depășite.

Aceste categorii de șoferi vor avea la dispoziție 12 luni de la intrarea în vigoare a normelor pentru absolvirea cursurilor.