Anamaria Vasile

Migraţia la sat: De ce aleg românii viaţa la ţară. „Majoritatea ne consideră curajoşi“

Obligaţi de vremuri sau de bunăvoie, sute de mii de români o iau de la capăt anual: fug la ţară, departe de aerul înecăcios al oraşelor. Tineri şi bătrâni deopotrivă caută o viaţă mai liniştită, în sate de munte ori în apropierea oraşelor. „Weekend Adevărul“ a stat de vorbă cu cei care au luat această decizie, inclusiv cu cei influenţaţi de pandemie, şi a aflat despre bucuriile şi greutăţile unui orăşean la sat.

Elena Niţă e o tânără care a locuit în Bucureşti până acum aproape trei luni. La 30 de ani, a hotărât să lase în urmă agitaţia oraşului şi s-a mutat, cu familia, în satul Colacu din Dâmboviţa, la 45 de kilometri de Capitală. Astăzi, locuieşte cu soţul şi cu fiul ei chiar în satul în care a copilărit, într-un container maritim amenajat. În această locuinţă temporară o să rămână încă un an, inclusiv în iarna aceasta, căci casa este încă în construcţie.

La ţară contează din ce în ce mai puţin cât este ceasul, aşa că familia Niţă îşi stabileşte priorităţile doar pentru ziua următoare, fără să se simtă îngrădită de structura rigidă a traiului de la oraş. Elena s-a obişnuit să trăiască fiecare zi fără un program fix, iar acest ritm de viaţă mai lejer îi place şi soţului ei. Busola lor sunt acum câteva activităţi: terminarea casei, joburile desfăşurate de la distanţă şi educaţia fiului lor în vârstă de 5 ani, care va învăţa în următorii ani în familie, nu la grădiniţă sau la şcoală. Din pricina bugetului limitat, care vine din freelancing, Elena şi soţul ei au ridicat cu mâinile lor o casă pe un teren de 1.000 de metri pătraţi, care ar putea fi gata peste un an, dacă totul va merge strună.

Izolaţi într-o cameră la bloc Povestea acestei familii este asemănătoare cu a multor tineri care au ales viaţa la sat în ultimii ani, o migraţie accelerată acum de pandemie. Potrivit celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică, în 2017, peste 100.000 de români s-au mutat în zona rurală. Cei mai mulţi au avut aceleaşi motive să facă saltul dintre betoane: au fugit în natură, lăsând în urmă traficul, poluarea şi înghesuiala din mijloacele de transport în comun. Au câştigat, în schimb, o viaţă într-un mediu mai curat, dar şi noi responsabilităţi. O zi în familia Niţă arată cam aşa: „Dimineaţa băiatul ia micul dejun, eu gătesc, fac curat, spăl vasele, soţul repară, tencuieşte, extinde instalaţia electrică – e foarte îndemânatic la multe lucruri care ţin de casă“, povesteşte Elena. După aceea, soţul, web designer, petrece mai multe ore la laptop, pe când Elena, artist vizual, se organizează pe parcurs. În funcţie de nevoile şi dorinţele copilului, iese cu el la plimbare, să înveţe împreună despre lumea din jur, sau se ocupă de activităţile ei, pictură şi grafică pe tabletă. Uneori, vorbeşte cu clientele, căci are o afacere şi a creat brandul Lenani Art – pictează, între altele agende, pahare şi căni. Dar până vor mai pune la punct noul adăpost, magazinul online va lua o pauză. „Chiar dacă nu voi mai putea lucra personalizat, periodic voi avea mici colecţii de produse din care doritorii îşi vor putea alege“, spune Elena. De la sat, livrarea probabil va decurge mai anevoios decât din Bucureşti, însă momentan asta nu o îngrijorează.

După starea de urgenţă, familia Niţă a decis să se stabilească la ţară înainte să-şi termine de construit casa. Au fost izolaţi toţi trei la bloc, într-un apartament al părinţilor Elenei, unde aveau la dispoziţie numai o cameră. Alţi oameni, însă, s-au mutat deja din perioada aceea la ţară sau la curte, iar unii dintre ei nici că s-au mai întors la bloc. „Copilul a avut regresie de limbaj, vedeam cum îl afecta situaţia de la o săptămână la alta, oricâte activităţi făceam în interior, aşa că am început să căutăm soluţii“, îşi aminteşte Elena despre lunile de carantină. „Trebuia să găsim o modalitate de a sta lângă casa ridicată de noi.“

Viaţa în container, fără utilităţi

Primul gând să se mute la sat le-a venit acum cinci ani, când au aflat că vor fi părinţi. Se preocupau de viitorul copilului lor şi au găsit o nouă oportunitate, într-un mediu care li se părea mai sănătos. Datoriile la bancă ar fi fost prea stresante, aşa că au hotărât să strângă bani şi, încet, încet, să construiască chiar ei o casă pe terenul pe care-l aveau. „Am măsurat, am bătut cuie, am făcut adeziv, am legat grinzi de fier, ne durea fiecare muşchi. Una dintre marile surprize a fost că ne-am depăşit multe limite, am făcut o casă care stă bine în picioare, nefiind niciunul de meserie“, spune tânăra antreprenoare. „Soţul, chiar dacă a lucrat în domeniu acum foarte mulţi ani, se ocupa doar de interioare, nu ridicase niciodată o casă.“ În acest an, soţii Niţă au aflat despre containerele maritime scoase din uz, transformate în locuinţe, şi au căutat informaţii despre ele pe grupurile de Facebook „Mutat la ţară“. O casă tip container amenajată ar fi fost în jur de 12.000 de euro, ceea ce nu şi-ar fi permis. Până la urmă, au hotărât să cumpere un container şi să-l amenajeze singuri. Cu ajutorul unor prieteni au strâns 1.000 de euro, iar vreo 4.000, prin munca lor. Au cumpărat apoi un container de la o firmă din Bucureşti şi, după ce le-a fost livrat în sat cu o macara, l-au transformat într-o casă primitoare. Cu lucrurile împachetate în saci de rafie, s-au mutat conştienţi de greutăţile care îi aşteptau, precum lipsa apei curente, a toaletei în casă şi a centralei termice. Dar toate astea nu-i descurajează nici acum. „De la fereastra bucătăriei se vede pădurea, care este la 2 kilometri de casa noastră. Deşi cumpărăm în continuare tot ce avem nevoie, pentru că ne-am mutat prea târziu ca să facem grădina, ieşim mai ieftin decât în Bucureşti“, spune Elena.

Un acoperiş deasupra capului

Noua lor locuinţă are 3 metri lăţime, 6 metri lungime şi 2,4 metri înălţime. I-au adăugat şi o terasă tratată ignifug, pe care vor să o lăcuiască până la iarnă, iar la intrare au decorat „un stâlp al familiei“, pe care Elena l-a gravat manual, cu migală, cu numele Niţă şi cu ce-i uneşte pe ei trei: Iubire, Respect şi Echilibru. Recunoaşte că rar le lipseşte confortul de la oraş, unde deveneau tot mai sedentari.

Pentru acces la apă, soţii Niţă au instalat o pompă submersibilă într-un puţ folosit în trecut pentru udarea legumelor din grădină. Au găsit şi alte soluţii la problemele apărute: de exemplu, un magazin care le livrează cumpărăturile acasă, ceea ce e util, mai ales că n-au maşină personală. O altă dificultate este că furnizorii de Internet şi cablu abia se mobilizează în rural, dar speră să se rezolve şi asta în următoarele săptămâni.

Se gândesc de ceva timp la iarnă. Au cumpărat lemne pentru sobiţa metalică şi au început să-şi facă provizii. Miere cumpără din sat, la fel şi gogoşari, din care Elena a pus deja la borcane, şi vor mai lua şi alte legume pentru luni geroase.

În ce priveşte adevărata casă, mai au de finalizat acoperişul, să facă scara şi finisajele interioare şi să izoleze în exterior, însă o mare parte din buget s-a dus pe container şi pe diverse reparaţii, aşa că vor lucra mai cu spor abia din primăvară.

Loading...