Anamaria Vasile

O elevă din judeţul Gorj a reuşit să ia nota maximă la bacalaureat în ciuda condițiilor de transport pe care le-a avut

Când eşti perseverent şi munceşti pentru visurile tale, succesul este garantat, în ciuda greutăţilor. O demonstrează o elevă din judeţul Gorj, care a reuşit să ia nota maximă la bacalaureat.

Nu i-a fost uşor. Pe lângă orele de studiu, tânăra a făcut naveta, zi de zi, timp de patru ani şi nu a avut niciodată vreo absenţă. Şi, chiar dacă nota 10 este un paşaport pentru orice universitate din lume, eleva îşi doreşte să rămână în ţară şi să fie un bun pedagog.

Vasilica Cristina Călescu are 19 ani. Locuieşte în satul Vârtopu din judeţul Gorj. În fiecare zi a fost nevoită să meargă 60 de kilometri, până la liceul din Târgu Jiu şi înapoi, acasă. Însă nu regretă nicio clipă efortul şi este sigură că a fost ”drumul” către succes.

”Am făcut naveta pentru că aşa mi-am dorit. Mi-am dorit să fiu acasă, alături de familie. Nu a fost atât de greu pentru că asta a fost ceea ce mi-am dorit. Mă trezeam, ajungeam acasă. Adică puteam să şi dorm, aveam timp să şi învăţ”, a afirmat eleva.

A absolvit Colegiul Naţional „Spiru Haret” şi a obţinut la Bacalaureat media zece. Este singura din liceu cu acest rezultat.

”Sunt o fire ambiţioasă. Când mi-am propus ceva am şi realizat. Am muncit permanent şi constant, altfel cred că nu aş fi reuşit să ajung la performanţe”, a adăugat ea.

Acum îşi doreşte să devină învăţătoare, iar până acolo nu mai are decât un pas: examenul de titularizare. Nici de această dată nu are emoţii pentru că a învăţat.

A depăşit excelent această probă a maturizării, făcând cinste, atât părinților cât profesorilor ei.

În paralel vrea să studieze şi la Facultatea de Litere, apoi să se aşeze iar la catedră.

”Îmi plac foarte mult copii, îmi place să lucrez cu ei, să-i învăţ, sunt apropiată de ei şi chiar asta simt că trebuie să fac”, a spus Cristina.

Cristina nu este singura elevă din Gorj care a luat nota maximă. Alţi doi absolvenţi de liceu din judeţ au fost de 10.