Anamaria Vasile

Povestea dură a unui copil care a văzut pentru prima dată Marea Neagră: „M-am mutat de acasă la cămin şi munceam pe unde puteam“

Normalitate – asta reuşesc să vadă 200 de copii sărmani din zona Moldovei care se bucură de prima lor vacanţă la mare. Totul este posibil datorită multor oameni inimoşi şi unui preot care îşi dedică viaţa pentru salvarea acestor suflete.

Ana Maria, elevă în clasa a XI-a la un liceu din Iaşi, şi-a părăsit familia pentru a putea studia. Acasă avea parte doar de scene violente şi persoane dependente de alcool. A ales să meargă la o bunică unde a trăit fără curent electric, muncind, dar împăcată că putea totuşi să facă şi şcoală. Zilnic mergea pe jos 6 kilometri pentru a ajunge la cursuri. „M-am mutat la cămin, munceam la final de săptămână pe unde apucam. Plăteam doar cazare acolo, nu şi masă”, povesteşte fata.

Din luna ianuarie viaţa ei s-a schimbat radical deoarece, prin intermediul dirigintei, l-a cunoscut pe părintele Dan Damaschin. „Acum stau la el, într-un apartament, împreună cu alte 5 fete. El ne plăteşte chiria, utilităţile. Vreau să iau Bacalaureatul la anul şi să intru la facultate”, mai spune Ana Maria.

Fata din Iaşi a ajuns acum pentru prima dată la mare. Un vis care a devenit realitate, un vis care credea că nu o să i se împlinească vreodată. „Vacanţa de vară de anul trecut a fost doar muncă pe câmp şi animale. Acum e frumos. Marea este curată şi caldă. Nu mi-am închipuit-o niciodată aşa. Copiii sunt fericiţi”.