În România sunt la această oră 246 de cazuri de infectare cu noul Covid-19, cei mai mulți fiind în București. 19 dintre cei infectaţi s-au vindecat.
DESFĂȘURAREA EVENIMENTELOR DE MIERCURI, 18 MARTIE
UPDATE 10:20 Dintre cele 29 de cazuri noi de coronavirus, înregistrate în ultimele 24 de ore, 12 sunt în Bucureşti, 7 în Iaşi, 3 în Ilfov, 2 în Hunedoara, câte 1 caz în Alba, Bihor, Maramureş, Olt, Suceava
Vârstă celor infectați este între 1 și 72 ani.
Sunt atât contacți ai cazurilor pozitive existente, cât și persoane care au călătorit în zone afectate că de exemplu Spania, Italia, Marea Britanie.
UPDATE 10:00 – Până miercuri, 18 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 246 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), anunță Grupul de Comunicate Strategică.
Astfel, de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 29 noi cazuri de îmbolnăvire.
Streinu-Cercel: Vom avea două valuri de infectări
Progresia a fost analizată de profesorii de matematică de la Universitatea Bucureşti care au încercat să stabilească un tipar al răspândirii bolii. Pe baza lui – în prima linie a luptei cu COVID-19, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” s-a conturat un scenariu de evoluţie a infecţiei.
Adrian Streinu Cercel, director Institutului “Matei Balş”: ″Probabil că vom avea un vârf de infecţii, nu cazuri severe, undeva spre jumătatea lui aprilie şi din păcate se ajunge la sărbătorile pascale. După aceea ne aşteptam la al doilea val, va fi un fel de cocoaşa ca o cămilă, la nivelul sărbătorilor pascale vom avea capul cămilei şi circa la 2 săptămâni după vom avea cocoaşa cămilei. De ce? De la contacte. Nu am putut să identificăm toate persoanele care au venit în ţară. Au venit pe relaţia Spania nu i-a întrebat nimic, au venit pe Germania nu i-a întrebat nimeni nimic, prin Franţa nu i-a întrebat nimeni nimic şi toate aceste state sunt în momentul de fată pe o pantă ascendenta din punct de vedere al ratei de transmitere în populaţie.″
Pentru că prognozele nu sunt tocmai optimiste, autorităţile au început să reorganizeze sistemul de sănătate. Spitalul Colentina din Bucureşti – de pildă – a devenit unitate de suport pentru Insititutul de Boli Infecţioase “Matei Bales”.
Adrian Streinu Cercel: “Cei care vor fi operaţi şi au şi infecţie cu SAR-COV 19 merg la chirurgie Colentina, cei cu AVC şi au şi infecţie cu covid merg la neurologie la Colentina. Hematologie la fel. Astfel încât să putem ţine sub control cât se va putea, patologia grea.″
Şi alte spitale tratează exclusiv doar cazurile de COVID-19.
Maternitatea Bucur din cadrul Spitalului Sf. Ioan din Bucureşti a fost scoasă din circuitul normal. Femeile internate vor fi transferate către alte maternităţi iar acelaşi lucru se va întâmpla şi cu urgenţele medicale. Aici vor fi primite doar gravidele diagnosticate cu infecţia COVID-19.”
Pe de altă parte, pentru a combate dezinformarea, autorităţile au lansat platforma stirioficiale.ro. Aici sunt centralizate comunicatele oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică şi înregistrările conferinţelor susţinute de oficialii responsabili cu managementul situaţiei de criză.
Grupul de Comunicare Strategică informează într-un comunicat, că dintre cele 246 de persoane confirmate pozitiv, 19 au fost declarate vindecate și externate.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.441 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 23.679 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Potrivit GCS, în urma demersurilor efectuate de autoritățile române, în cursul acestei nopți și în această dimineață, Poliția de Frontieră a efectuat formalitățile de intrare în ţară pentru aproximativ 3.000 de cetățeni români și străini şi aproximativ 800 de autovehicule, sosite în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.
Polițiștii de frontieră au efectuat controlul specific la intrarea în țară, iar ulterior persoanele au fost preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.
După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punctul de trecere a frontierei, mijloacele de transport au fost preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmerie pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantină sau pentru autoizolare.
Pentru această activitate, Poliția de Frontieră a triplat efectivele implicate în controlul de frontieră, pentru cele 10 artere de control, astfel încât formalitățile să se desfășoare cu rapiditate.
Totodată, în ultimele 24 de ore, echipajele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 36 misiuni de transport pentru 122 persoane către diverse unități spitalicești, precum și la centrele de carantină existente în mai multe județe din țară.
De asemenea, în sprijinul activităților de combatere a efectelor, la nivel național, au fost instalate 225 de corturi destinate triajului medical, fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, respectiv asigurării solicitărilor pentru suplimentarea spațiilor de carantină.
Totodată, în urma sesizării polițiștilor de frontieră din aeroportul Cluj-Napoca, în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr. 7 din 11.03.2020, Direcția de Sănătate Publică a dispus oprirea transportului unor colete, care urmau sa fie expediate în Italia și conțineau 10.000 măști chirurgicale, 17.000 măști menaj, 400 măști de unică folosință , 45 de costume de protecție medicală, 400 de botoși protecție încălțăminte.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș a întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală pe numele a trei bărbați, întrucât aceștia nu au respectat măsurile de carantină. Totodată, celor trei bărbați le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.