Anamaria Vasile

Tatal credea ca bebelusului ii este frig si a vrut sa-i acopere manuta. Reactia micutului a fost de tot hazul

Tatal acestui bebelus a dorit sa fie extrem de grijuliu cu puiul lui si crezand ca ii va fi frig a dorit a-i acopere manuta cu pledul.

Acest lucru s-a dovedit insa o mare incercare, deoarece in momentul in care ii acoperea una dintre manute instantaneu bebelusul o ridica pe cealalta.

Reactia bebelusului a continuat la nesfarsit si oricat ar fi dorit tatal lui ca micutul sa stea invelit, de fiecare data o manuta ii ramanea pe afara.

Probabil, instinctul de aparare si autoprotectie il facea pe micut sa ridice manuta libera. Am fi tentati sa credem ca bebelusul seamana foarte mult cu o papusa teleghidata, insa realitatea este cu totul alta.

Situatia a adus instantaneu zambetul pe buzele parintilor lui care se amuzau extrem de tare de reactia necontrolata a copilului lor.

Cu cat reactia micutului era tot mai prezenta, cu atat parintii lui insistau sa-i inveleasca ambele manute.

Copiii mici ne insenineaza orice zi cu nazdravaniile si inocenta lor surprinzatoare, iar acest lucru nu poate decat sa ne binedispuna instantaneu.

Un copil in viata unei familii este o bucurie imensa si implineste pe orice parinte in adevaratul sens al cuvantului.

Dacă îţi vei urmări cu atenţie bebeluşul, vei descoperi pe faţa lui, trecând precum umbra unor nori pe cer, diverse sentimente: bucurie, tristeţe, teamă… Încă de la naştere, copiii par că exersează viitoarele sentimente puternice.

De exemplu, îmi amintesc cum, atunci când am luat-o pentru prima dată în braţe, fetiţa mea a zâmbit fericită! Şi avea doar câteva ore!

Nu te gândi niciodată că bebeluşul tău este prea mic pentru a-i spune ce simţi pentru el. El va înţelege tot ceea ce vrei tu să transmiţi pentru că atunci când vorbeşti, pe lângă cuvinte, este tonul vocii, este privirea, este expresia feţei tale.

Cel mai important sentiment pe care un bebeluş trebuie să îl experimenteze este încrederea. Încrederea că este protejat, că nevoile sale pe care încă nu ştie cum să le rezolve singur şi care uneori îl sperie sunt “în grija” cuiva.

Oferă-i mângâieri, confort fizic şi ton blând pentru a-l ajuta să se dezvolte sănătos din punct de vedere emoţional. Speranţa Farca, psihanalist specializat în relaţia mamă-copil, explică în articolul

Copilul din ochii mamei: Ochii mamei îi oferă copilului o primă oglindire. În oglindă ochilor mamei, copilul îşi descoperă o primă imagine de sine, constituită la interferenţa dintre el şi mamă. În ochiul mamei, copilul este înconjurat de ceea ce ea simte pentru el (şi se exprimă în privire).

Acolo este istoria lui trecută şi viitoare. Prin privirea sa, mama meneşte viaţa copilului: să fie iubit şi apreciat; să fie dorit şi adorat; să fie uneori nebăgat în seamă de ochi ce îl privesc, dar nu îl văd; alteori să fie o povară grea a unor ochi trudiţi. Fără o astfel de oglindire de sine copilul nu ştie cum este, cum arată, ce afecte poate trezi, ce rost îşi poate afla pe lumea aceasta.

3 metode de familiarizare a copiilor cu sentimentele

1.Identificarea sentimentelor

Preşcolarii şi copiii mici adoră joaca. Iar parcul este locul ideal în care cei mici leagă prietenii ori se izbesc de primele relaţii conflictuale din viaţa lor.

Este vremea identificării conştiente a sentimentelor ce par uneori să îi copleşească.

Îl poţi ajuta pe copil să gestioneze mai uşor ceea ce simte “pe teren” încă de acasă. Pentru a şti de unde să apuce un sentiment ce se naşte în sufletul său, cel mic trebuie înainte de toate să îl cunoască, să îl poate identifica.

Povestiţi despre personajele lui preferate din desene animate sau din cărţi, despre întâmplările prin care au trecut, despre ce crede copilul ca au simţit ele în acele momente. Nu te teme să îl atragi într-un joc al imaginaţiei: tu cum te-ai simţi într-o situaţie asemănătoare?

Foloseşte exemplul personal: vorbeşte-i despre sentimentele tale într-o situaţie asemănătoare cu cea prin care trec eroii săi preferaţi. Îndeamnă-l să numească fiecare sentiment în parte: bucurie, tristeţe, furie, frică etc. Jucaţi-vă în oglindă, mimând diferite emoţii.

2.Sentimente “colorate” la tot pasul

Un copil empatic, care a învăţat să înţeleagă sentimentele celor din jurul său, este un viitor adult care deţine cheia relaţionării cu ceilalţi. Însă empatia se construieşte în timp. Discutând cu cel mic despre sentimente nu îi poţi face decât un cadou foarte mare pentru viitor.

Foloseşte-te de jocuri potrivite vârstei sale pentru acest lucru. Puteţi asocia fiecărui sentiment câte o culoare, pe care să o identificaţi în persoanele întâlnite în timpul zilei. Încurajează-l pe copil să observe “culoarea” prietenilor săi, a educatoarei, a frăţiorilor sau a lui tati când se întoarce de la serviciu.

3.Norii negri, gri sau albaştri

Copiii se confrunta uneori cu sentimente mai puţin plăcute. Şi ei pot fi trişti, mânioşi ori speriaţi. Lasă-l să înţeleagă că şi aceste trăiri sunt la fel de normale ca şi cele pozitive, că nu exista sentimente bune şi sentimente rele şi că diferenţa este dată doar de modul în care sunt exprimate.

Învaţă-l să îşi exprime sentimentele negative într-un mod care nu îi răneşte pe ceilalţi oameni. Nu te teme să îţi arăţi afecţiunea în orice clipă, arătându-i că îl iubeşti chiar şi când trăieşte sentimente mai puţin “luminoase”.

Ajută-l să îşi înţeleagă sentimentele negative care îl copleşesc, învăţându-l tehnici de liniştire cum ar fi: să se retragă departe de ceea ce l-a supărat, să petreacă timp cu jucăria preferată, căreia să îi “povestească” necazurile, să facă o plimbare scurtă, să scuture mânuţele şi picioarele până “iese toată supărarea” etc.

Un instrument extrem de folositor, pe care l-am folosit si noi cu mult succes, este Jocul norilor. Este de fapt un pachet de cărti de joc, conţinând desenele norilor-emoţii, nori solari (emoţii plăcute) şi nori lunari (emoţii neplăcute).

Am reuşit, jucându-ne, să ne împrietenim cu emoţiile negative, am învăţat că norul tristeţe poate fi transformat în norul bucurie ca prin minune, doar adăugând puţin nor iubire.