Anamaria Vasile

Tavi Clonda, în lacrimi în biserică! Soțul Gabrielei Cristea nu și-a mai putut stăpâni emoțiile

Cei doi miri și-au jurat iubire veșnică în fața lui Dumnezeu, după aproape șapte ani de relație.Emoțiile au fost atât de mari, încă Tavi Clonda nu și-a mai putut stăpâni lacrimile și a plâns pentru câteva momente, în timpul ceremoniei religioase. Totodată, Gabriela Cristea a vrut să facă un gest frumos pentru fetița ei, Thea Iris Selena, în această zi importantă și a ales să poarte un buchet de iriși.

„Mi-au pus fetele în mașină <>, m-am emoționat puțin. Am mers cu domnișoarele în mașină, cred că e prima oară, Tavi a mers cu fetele.”, a spus Gabriela Cristea, la Antena Stars.


„Ne simțim foarte bine, o să fie interesant cu fetițele. E o zi specială și frumoasă. Să știi că am avut destul de multă treabă, am dormit vreo 4-5 ore, suficient cât să am energie pentru azi. N-am avut timp să facem cununia, am făcut două fetițe. Ne bucurăm că nu am renunțat. Relația noastră e binecuvântată. Așteptăm botezul lui Iris care va fi și mai grandios.”, a spus și Tavi Clonda.

După ceremonia religioasă, Gabriela Cristea și Tavi Clonda au petrecut alături de 50 de invitați, la domeniul lor din Corbeanca. Cei doi au ales să petreacă într-un stil relaxat, în grădină, însă au promis că botezul micuței Iris va fi mult mai grandios.