Anamaria Vasile

Toată lumea îl știe drept Dorel din Las Fierbinți, dar cum arată, în realitate, el? E căsătorit cu o femeie foarte frumoasă

Îl joacă pe Dorel în sitcomul ”Las Fierbinți”, difuzat pe PRO TV, de foarte mulți ani, însă Mihai Rait a apărut rar în public așa cum este el de fapt. Mai mereu în personaj, publicul larg îl recunoaște cu greu pe actorul din spatele măștii. Cu atât mai puțin îi știu soția.

Ei bine, aflați că da, Mihai Rait e însurat. Ultimul burlac din distribuția serialul de succes și-a pus pirostriile acum doi ani, după o frumoasă poveste de iubire trăită timp de un an și jumătate cu Ana-Maria. Evenimentul a avut loc la Club Colonial Cernica, din apropierea Bucureștiului, iar nașii au fost nimeni alții decât Bobonete și soția lui, Cătălina.

El și Bobonete se știau din copilărie

Culmea e că  pe Bobonete îl știe din copilărie și așa au și ajuns să joace împreună în ”Las Fierbinți”. ”Serialul ăsta a început într-o  zi de plictiseală. Stăteam şi ne beam cafeaua în studio la Dragoş Buliga, ne mai adunam pe acolo şi ne puneam mintea la contribuţie, să vedem ce proiecte mai putem face. La un moment dat am început să povestesc cu Bobonete, pentru că noi ne ştim din clasa a IV-a, am copilărit la ţară, la Giurgeni,  despre ce mai fac oamenii prin sat. Leonid tocmai traducea un serial rusesc şi a zis: „Seamănă foarte mult cu ce fac eu acum.“ Şi atunci am început să ne gândim ce personaje ni s-ar potrivi. Giani a zis: „eu vreau să fiu şmecherul ăla.“ (Râde) Bobo a zis că e cârciumar negreşit şi eu am zis: „Eu tre’ să fiu…“ şi Bobo îmi zice: „Tu ce tre’ să fii? Tu o să fii fratele cârciumarului!“ Pentru că noi oricum am crescut de mici împreună, dar atunci nu ştiam că aşa o să se scrie şi că personajul meu rămâne prost făcut grămadă. (Râde)”, declarase Mihai Rait într-un interviu pentru adevărul.ro.