Un bărbat din Brazilia a ajuns la spital acuzând dureri în călcâi la orice mișcare, dar mai ales atunci când mergea. În urma aunor examinări atente ale medicilor aceștia au rămas stupefiați când au descoperit că bărbatul suferă de o boală extrem de rară care nu a atacat decât 26 de oameni în ultimii 60 de ani.
În mod normal, un simplu fir de păr nu poate provoca dureri acute de nivelul unor investigații medicale, el nici nu poate fi simțit în talpă de multe ori. Însă acest bărbat se numără printre puținele persoane din istorie care pot simți dureri insuportabile provocate de un fir de păr.
Bărbatul s-a prezentat la camera de gardă acuzând dureri permanente în călcâi atunci când mergea. Inițial, medicii nu au identificat cauza durerii și nu puteau înțelege motivul pentru care bărbatul avea o durere acută. După lungi investigații, medicii au decis să se uite cu un microscop la călcâiul bărbatului. Aceștia au descoperit că pe talpa pacientlui se afla un fir de păr.
Medicii au ajuns la concluzia că pacientul ar fi suferit de o condiţie medicală foarte rară şi relativ puţin documentată, fiind consemnate doar 26 de cazuri în ultimii 60 de ani.
Medicii de la Universitatea Sao Paolo care s-au ocupat de caz explică că, în cazul acestei condiţii medicale, un fir de păr sau un fragment al unui fir de păr pătrunde în piele, într-un mod asemănător unei aşchii.
După ce a străpuns straturile de piele, respectivul fragment se deplasează din cauza mişcării. Astfel, firul de păr a reuşit să provoace durere deoarece a ajuns la terminaţiile nervoase din stratul superior al pielii din călcâi.
Sursa: Antena1.ro