Anamaria Vasile

Ce se întâmplă în organismul tău după consumul de semințe de chia

Despre semințele de chia se știe astăzi că sunt printre cele mai sănătoase produse alimentare. Ele conțin substanțe nutritive care îți pot ajuta atât creierul cât și organismul să funcționeze la capacitate maximă.

Vestea bună este că toate aceste substanțe vin la pachet cu foarte puține calorii. Aceste semințe mici și negre vin din planta cunoscută sub numele de Salvia hispanica, care seamănă foarte mult cu menta.

Aceste semințe erau folosite pe larg mai ales de pe timpurile aztecilor sau a mayașilor. Cele două popoare aveau încredere în puterea acelor semințe pentru că ele ofereau o cantitate considerabilă de energie.

De fapt “chia” așa și se traduce, ca “putere”. Chiar dacă aceste semințe sunt folosite de sute de ani, totuși ele au fost recunoscute despre super alimente destul de recent.

Ele au fost cunoscute de majoritate populației grație persoanelor conștiincioase care au ales un mod sănătos de alimentație.

Faptul că par așa mărunte nu înseamnă deloc că nu țin de foame, ci din contra. Printre cele mai importante substanțe cunoscute din semințele de chia se numără fibrele, proteinele, grăsimile, calciul, magneziul sau fosforul.

De asemenea, într-o cantitate mai mică se mai găsește și zinc, potasiu, vitamina B1, vitamina B2 sau vitamina B3.

În plus, în semințele de chia se găsesc și foarte mulți antioxidanți. Specialiști în nutriție sunt de acord cu ideea că antioxidanții pe care îi putem lua în special din mâncare sunt foarte benefici pentru o sănătate bună.

Mai ales cei care se găsesc în conținutul semințelor de chia sunt foarte buni pentru că luptă împotriva radicalilor liberi.

Ei la rândul lor sunt responsabili pentru îmbătrânirea prematură a organismului și chiar pentru celulele canceroase din organism.

Aproape toți carbohidrații din semințele de chia reprezintă de fapt fibre sănătoase. În 28 de grame de semințe se găsesc 12 grame de carbohidrați.

Fibrele nu influențează într-un mod negativ nivelul de zahăr din sânge și nu afectează insulina.

Așadar, chiar dacă în general fac parte din familia de carbohidrați totuși fibrele nu seamnă deloc și nici nu au efectele caracteristice de exemplu zahărului.

Semințele de chia sunt niște carbohidrați foarte prietenoși cu sănătatea și implicit cu silueta. În plus, și proteinele din semințe sunt foarte calitative.

Dintre toate plantele chia are cea mai mare cantitate de proteine, mai exact 14%, ceea ce pentru plante în general este un număr foarte mare.

Aceste semințe sunt cu atât mai indicate persoanelor care nu pot sau are nu vor să mai consume proteine de origine animală.

Datorită tuturor acestor substanțe foarte sănătoase, în cantități acceptabile, semințele de chia te pot scăpa cu ușurință de mai multe kilograme pe care le ai în exces.

În plus, pentru că ele de sine stătător nu au un anume gust, pot fi repede combinate în orice fel de mâncare.

De asemenea, sunt foarte bune în orice formă: se pot consuma crude, se pot introduce în sucuri sau se pot amesteca cu alte produse alimentare gătite.

Din fericire, acestea, față de alte semințe, cum ar fi cele de in, nu au nevoie de măcinare în prealabil. Acest lucru le face foarte ușor de folosit.