Anamaria Vasile

Reguli alimentare pe care membrii familiei regale engleze trebuie să le respecte

Evenimente pline de farmec, cinele foarte drăguțe sau rochiile cu adevărat impresionante: viața regală cu siguranță nu este pentru oricine.

Dar lucrurile sunt în acest fel doar la prima vedere, pentru că odată cu multe privilegii și cu puterea vin și foarte multe responsabilități pe care le au cei din familia regală.

Membrii familiei regale au mai multe interdicții decât permisiuni și acestea încep de la călătorii și se termină uneori cu meniurile pe care le au chiar și departe de camerele de luat vederi.

Mai mulți bucătari au făcut mărturisii interesante despre produsele alimentare ce ajungeau pe mesele familiei regale engleze.

Există și niște reguli fixe și stricte care se respectă pur și simplu de ani de zile și care cu siguranță nouă ni se par speciale.

Așa se face spre exemplu că membrii familiei regale atunci când vin la cină se îmbracă foarte elegant, ca pentru o petrecere foarte importantă.

Aceștia pot să poarte haine mai lejere doar înainte de cină, atunci când se întâlnesc la ceaiul de după masă. Dar pentru cină, neapărat își schimbă hainele.

Chiar dacă nu pare așa, totuși familia regală britanică mănâncă uneori produse de tip fast food.

Un bucătăr cu foarte multă experiență în bucătăria regală își amintește că se întâmpla ca Prințesa Diana să îi scoată pe cei doi băieți ai săi, pe Harry și pe Williaim.

S-a dovedit că băieților le plăcea de fapt acest lucru și că erau foarte încântați că aveau posibilitatea să renunțe la mesele fastuoase pentru pizza sau pentru cartofii prăjiți.

Pe de altă parte, Regina Elisabeta este de fiecare dată foarte organizată la acest capitol. Ea știe dinainte ce anume își dorește să mănânce.

Aceasta primește o carte de bucate și după ce o examinează foarte atent știe ce vrea să vadă pe masă pentru următoarele trei zile.

Bucătarii de la Palat mai spun și că Regina niciodată nu se grăbește atunci când mănâncă și are 4 mese principale într-o singură zi.

Atunci când urmează o petrecere importantă, aceasta este organizată foarte atent de un grup special de oameni. Așa cel puțin se întâmplă în cazul familiei regale suedeze.

Oamenii respectivi sunt ca un fel de gazde în miniatură, pentru ă aceștia trebuie să îi întâlnească pe invitați, apoi să se asigure că fiecare știe unde anume are locul.

Membrii familiei regale, indiferent de țara în care aceasta se află, nu are posibilitatea să comunice cu toată lumea de la petrecere, dar pe de altă parte e absolut necesar ca toată lumea să se simtă bine.

Atunci când deja se află la masă, membrii famiilor regale nu folosesc ustensilele de pe masă doar pentru ca să poată mânca. Uneori e nevoie de ele pentru a atrage atenția bucătarilor.

De asemenea, cei din familiile regale au întotdeauna pe masă cuțitul, furculița și șervețelul și pe toate trebuie să le folosească într-un anume fel pentru a evita orice accident.

Și nu putem uita despre regula de aur a ceaiului. Aceasta este cu atât mai importantă cu cât toți membrii familiilor regale au acest obicei.

Loading...