Anamaria Vasile

Cum să arăți fresh și când ai dormit doar câteva ore

Da, să fii mamă nu este doar un vis frumos, prezentat pe Instagram, cu poze cu familia fericită. Este și despre copii bolnavi, despre ore peste program la birou, nopți nedormite, despre coșmaruri și gânduri care ne provoacă insomnii.

Toate astea duc și la semne de nesomn pe chipul nostru. De aceea, vă spun câteva trucuri pe care le aplic ca să arăt fresh după doar 2-3 ore de somn.

Fac un duș cu apă călduță

Dimineața, înainte de a pleca de acasă, nu optez pentru o baie, ci fac un duș revigorant, cu apă călduță, nu fierbinte. Am nevoie de acele câteva minute, înmiresmate de gelul de duș preferat (recomand o aromă de cafea, care îți trezește simțurile)!

Îmi spăl fața cu apă rece

După duș, mă spăl bine cu apă rece. Mă împrospătez instant și circulația sanguină pusă în mișcare îmi face tenul să arate mai bine, instant!

Înainte de somn, îmi masez fața cu o fiolă de Vitamina C

Nu contează cât de târziu este sau cât de obosită sunt, dacă văd că am pierdut câteva ore de somn, apelez la trucul meu secret. Vitamina C îmi face tenul mai luminos și mai fresh. Așa că fac un ușor masaj facial seara și a doua zi dimineață deja se văd efectele!

Înainte de a pleca de acasă, beau o cafea tare și ascult muzică

De obicei, beau o cafea foarte slabă, cu mult lapte. Dar în diminețile în care mă trezesc după doar 2-3 ore de somn, apelez la o cafea mai tare. Și, înainte de a pleca și în mașină, pe drum, ascult muzică. Îmi oferă o stare de bine și mă energizează.

Mă hidratez

Când mă simt obosită, am grijă să beau mai multă apă pe parcursul zilei. Am observat că mă simt mai plină de viață, atunci când sunt hidratată corespunzător!

Voi ce trucuri folosiți după o noapte nedormită?