Am întâlnit multe cazuri de femei care, după ce au născut, parcă au uitat întreaga viață pe care au avut-o înainte de copil. Personal, nu înțeleg de ce au luat o astfel de decizie, dar nu pot nici să le judec. Nu știm ce situație au acasă și nici cum au perceput, în interiorul lor, această schimbare majoră din viața lor.
Eu am decis, încă înainte de a naște primul copil, că a fi mamă nu mă face mai puțin femeie. La fel cum a fi o femeie îngrijită, nu mă face mai puțin mamă. De asemenea, nu am uitat să fiu soție, acea soție pe care soțul meu o apreciază.
Da, este mai greu să ai timp pentru tratamente corporale și faciale. Uneori, n-am timp să-mi cumpăr haine noi sau să merg la coafor.
Dar nu mă plafonez în aceste mici impedimente. Să fii femeie înseamnă, în primul rând, să fii îngrijită. Nu e greu, nici după o noapte de stat cu bebelușul, să faci un duș, să te speli pe cap și să te dai cu puțin parfum.
Nu mi se pare greu nici ca, măcar ocazional, să îmbraci o rochie frumoasă. Chiar și pentru o cină la tine acasă.
Nu îmi refuz, uneori, o baie fierbinte și relaxantă. Mă ajută să mă simt femeie și să am putere pentru o nouă săptămână încărcată.
Nu uit nici că am un soț, un iubit, care merită afecțiunea mea. Nu trebuie să ne “pedepsim” relația, pentru că au intervenit în familia noastră noi membri.
Sunt femeie, soție, mamă! Nu vreau să uit niciunul dintre acele roluri. Atunci când sunt la serviciu, îmi fac treaba, cu gândul uneori la copii. Asta nu mă face mai puțin productivă și nici mai puțin mamă. Atunci când mă machiez și mă aranjez, în acele 10 minute, nu sunt mai puțin mamă, sunt doar una mai îngrijită. O mamă de care copiii mei să fie mândri. Atunci când plec câteva zile din oraș, doar eu cu soțul meu, nu sunt mai puțin mamă. Sunt soția lui, cea de care s-a îndrăgostit.
O femeie poate să fie multe și poate să le facă bine pe toate!
Mămici, sunteți alături de mine?