În vederea întemeierii unei familii trebuie ţinut cont de aspectul fizic. În secolul al IV-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur se pronunţa aşa:
„Nu vom ajunge să facem paşii număraţi”, fără de pasul numărul unu: cineva trebuie să-ţi placă, să te atragă într-un fel.
Cât durează gloria celor ce sunt plătiţi pentru, cu adevărat, minunata lor frumuseţe? Comercianţii de frumuseţe sunt primii care se plictisesc şi aduc în prim plan noi şi noi figuri. Ca să nu mai vorbim de arsenalul de frumuseţe… .
Esenţialul este ca tu ca tânăr să fii mulţumit de înfăţişarea ta şi atunci nici “frumoşii” şi nici “frumoasele” mass-mediei şi nici înţepăturile colegilor nu mai au nici un efect.
Cât adevăr şi câtă invidie este la mijloc în injuriile colegilor şi ale aşa zişilor “prieteni”?
Atunci când se constată unele imperfecţiuni este bine să se facă îmbunătăţirile necesare. Un ten lipsit de frumuseţe, o greutate corporală prea mare, un nas deformat, urechi proeminente, sau o statură prea scundă sunt motive justificate.
Dar adolescenţa este o perioadă în care intervin mari schimbări. Acneea, fluctuaţiile în greutate, o creştere ca fulgerul de rapidă sau înceată ca o agonie, sunt necazuri ale adolescenţei.
Timpul le rezolvă la cei mai mulţi aceste probleme. Pe altele, însă, nu. Iar mulţi tineri trebuie să se obişnuiască cu ideea că pur şi simplu nu sunt frumoşi, ci obişnuiţi.
Scriitorul John Killinger spunea:”Pentru cei mai mulţi oameni, lipsa frumuseţii este una dintre cele mai dureroase realităţi ale vieţii, pe care o află de timpuriu şi de care rareori uită în tot restul vieţii”. Tu poţi însă face ceva pentru a-ţi îmbunătăţi aspectul fizic.
Chirurgia estetică este o cale costisitoare şi, uneori, chiar riscantă de a-ţi corecta imperfecţiunile fizice.
Simpla igienă este însă practic necostisitoare şi poate face mult pentru a fi mai atrăgător.
Un regim alimentar şi exerciţiile fizice contribuie mult la conturarea unei siluete plăcute şi a unui aspect sănătos. Cu voia părinţilor, se poate încerca o îmbrăcăminte şi o pieptănătură care au darul de a masca defectele.
Culorile hainelor au şi ele importanţa lor, care fără stridenţe, pot favoriza tenul. Liniile pot accentua sau atenua statura şi silueta.
Cu puţin efort şi imaginaţie, poţi avea şi tu un aspect plăcut, chiar dacă frumuseţea fizică propriu zisă îţi lipseşte.
Cu toate că este nevoie să se acorde timp şi atenţie înfăţişării, să nu se facă din aceasta un lucru important, poate cel mai important din viaţa ta. Şi mai întreabă-te, iubite tinere, câtă atenţie a acordat Biblia aspectului fizic al oamenilor?
Cum arătau oare Avraam, Maria, Moise sau Isaia. Despre înfăţişarea fizică a lui Isus Hrisots avem informaţii precise dintr-un document descoperit în 1923 la Vatican.
Predecesorul lui Pilat scrie într-un document al vremii că Isus, Fiul Mariei din Nazaret avea o statură obişnuită pentru un bărbat al acelor timpuri şi că era bine legat.
Părul îl avea blond, drept până la umeri şi de la umeri în jos îi cădea în bucle mari. Purta cărare pe mijloc, iar barba, tot blondă, era despărţită în două.
Ochii îi erau albaştri, iar privirea pătrunzătoare. Înfăţişarea oglindea bunătate, blândeţe şi seriozitate. Isus nu a fost văzut râzând, iar de zâmbit, zâmbea rar.
În altă ordine de idei, interesant este faptul că Dumnezeu a respins într-un rând pe tânărul Eliab, a cărui statură era impresionantă.
Cu acea ocazie Dumnezeu i-a spus lui Samuel:”Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă” 1Samuel 16:7.
Mare uşurare şi bucurie ar trebui să fie pentru cei sinceri şi credincioşi că Cel a cărui părere este cea mai importantă nu se uită la cât de des şi strălucitor ne este părul, cât de roşii sunt buzele şi la alte lucruri deşarte şi trecătoare, ci se uită la inimă!
Şi un alt lucru la care merită să reflectăm: ce înfăţişare au prietenii şi colegii?
Sunt oare părinţii atât de frumoşi încât să-şi găsească cu uşurinţă locul pe coperţile revistelor? La majoritatea nu!
Dar, cunoscând calităţile lor, cine se mai gândeşte la înfăţişarea fizică.
Şi tu, prietene, ai o valoare personală care eclipsează frumuseţea exterioară, compensează defectele fizice, fie ele reale sau imaginare. Scoate la iveală comorile sufletului şi ale minţii şi vei străluci şi tu.