Există posibilitatea ca, la un moment dat, să ai o relație la distanță. Bineînțeles, asta se poate întâmpla în mai multe moduri: cunoști pe cineva atunci când ești în vacanță, cunoști pe cineva care loocuiește în orașul tău, dar apoi unul dintre voi se mută, sau alte posibile situații care să te țină departe de partener sau parteneră pentru o perioadă mai lungă de timp.
Unele persoane învață cum să se adapteze situației, în timp ce altele eșuează fără doar și poate. Până la urmă, puțini oameni reușesc să facă o astfel de relație să funcționeze, așa că niciun sfat de la specialiști nu este de prisos. Relațiile la ddistanță sunt posibile, mai ales dacă urmați pașii de mai jos:
1. Puneți-vă de acord în privința așteptărilor – lipsa de comunicare cu partenerul poate să fie cea mai mare greșeală în orice fel de relație și dacă adăugăm și puțină distanță și lipsă de implicare, atunci este clar că această relație este sortită eșecului.
Așadar, specialiștii ne recomandă să dicutăm despre așteptările pe care le avem de la partener. Înainte să te avânți într-o astfel de situație, poartă o conversație serioasă cu partenerul tău și descoperiți ce așteptați unul de la altul în timpul în care sunteți departe unul de celălalt. Puneți pe tavă regulile – vă veți întâlni cu alți oameni, veți fi strict monogami, posibile planuri de vizită ș.a.m.d.
Astfel de conversații pot fi foarte dificile, dar sunt necesare pentru a evita orice surpriză sau dezamăgire poate apărea pe viitor.
2. Faceți lucruri împreună chiar dacă sunteți departe – doar pentru că nu sunteți fizic în același loc nu înseamnă că nu vă puteți distra. Plănuiți să vă uitați la un film împreună folosindu-vă de Skype unde chiar puteți să urmăriți același film chiar dacă sunteți în locuri diferite.
Netflix-ul sau alte servicii vă vor ajuta să urmăriți serialele voastre preferate împreună cu partenerul la distanță. Mai mult, puteți face și alte activități împreună, puteți face un puzzle online, vă puteți juca ceva.
3. Faceți-vă timp pentru romantism – cine spune că nu puteți avea întâlnirea romantică săptămânală atunci când sunteți în locuri diferite? Puteți alege o rețetă, puteți cumpăta aceleași ingrediente și o puteți prepara împreună în timp ce vă folosiți de FaceTime sau Skype. Nu-i așa că o astfel de cină sună chiar interesant? Distanța dintre voi va părea mult mai nesimnificativă!
Întâlnirile de acest gen sunt similare celor normale. Este important să protejăm timpul petrecut împreună și să minimizăm distracțiile exterioare relației măcar o dată pe săptămână. Încercați să stabiliți o zi în fiecare săptămână pentru a vă asigura că aveți timp să vă reconectați.
4. Nu petreceți niciodată mai mult de trei luni separați – ar fi ideal să vă vedeți măcar o dată la trei luni, deși această perioadă poate varia de la situație la situație. Nu este cazul să uitați motivul pentru care ați ales să fiți împreună și ar fi indicat să vă vedeți față în față, să vă atingeți. Mai mult, această situație îți va permite să vezi cât de implicat ești tu ca partener.
5. Stabiliți o dată limită a separării – relațiile la distanță pot funcționa pentru o perioadă, dar, la un moment dat, veți simți nevoia să aduceți relația pe un făgaș normal. Dacă știți că veți ajunge, la un moment dat, să locuiți în același oraș, chiar în aceeași casă, vă veți dedica altfel partenerului.