Anamaria Vasile

,,Un vecin mi-a zis că soțul mă înșală cu fete de școală, așa că i-am întins o capcană, mi-era scârbă de el. Când am văzut ce făcea și ce ascundea, am crezut că mor pe loc, mai ales…” Uite ce lucruri îngrozitoare a descoperit această soție disperată

Ellen a primit un pont de la un vecin cum că cineva cu domiciliul la adresa ei este pe o listă realizată de guvern care conține numele tuturor abuzatorilor sexuali de minori din Statele Unite ale Americii. Era vorba chiar de soțul ei. Inițial nu a vrut să creadă așa ceva, dar a  trebuit să se comvingă.

Dar Ellen intrase la bănuieli și a căutat ajutor în cadrul unei emisiuni televizate care se ocupă cu prinderea soților care înșală, femeia voia să vadă cum ar reacționa dacă ar fi pus în situația ca o tânără să flirteze cu el.

Echipa a angajat o actriță de 18 ani să se dea drept o școlăriță de 16 ani, iar Ellen privea tot ce se petrecea din studio. Inițial soțul a încercat să refuze avansurile fetei, pentru că știa că are doar 16 ani, ba chiar i-a spus fetei să nu vină atât de aproape de el, dar fata nu a renunțat, a continuat să insiste, ba chiar l-a întrebat dacă dorește să iasă cu ea în oraș.

Bărbatul a încercat să o refuze spunându-i că are prietenă, asta a fost prea mult pentru Ellen, să îl audă mințind despre faptul că are o soție. În cele din urmă bărbatul i-a cerut numărul de telefon fetei spunându-i că vrea să țină legătura. S-au îmbrățișat, iar fata a plecat.

Se pare că cei doi încă sunt căsătoriți și merg la psiholog împreună pentru a-și salva căsnicia. Uite cum a reacționat bărbatul după ce a văzut că i s-a întins o cursă