Anamaria Vasile

Viața cu doi copii. Cum mi-am învățat piticii să împartă

Viața cu doi copii. Cum mi-am învățat piticii să împartă

Pentru mulți părinți, când apare al doilea copil, încolțește în suflet o mare teamă: dacă nu se vor înțelege? Dacă nu vor dori să împartă ceea ce au? Cum să fac eu, ca părinte, să nu fac diferențe între ei?

Evident că și eu mi-am pus aceleași probleme, atunci când am rămas însărcinată cu Ariana, fetița noastr ă cea mică. Am știut încă de când ne-am propus să avem doi copii că îmi doresc ca ei să împartă tot.

Mi-a fost cumva ușor să gândesc „o strategie”, pentru că am avut frați și știu cum noi obișnuiam să împărțim totul în copilărie, reușind să dezvoltăm o relație armonioasă.

Când Ari era în burtică, spuneam tuturor că cei doi pitici ai mei vor împărți totul. Așa m-am gândit eu că relația lor va deveni una strânsă, fără a exista diferențe gen: ea este mai mică, dă-i ei, sau el este băiețel, doar băiețeii fac asta.

Mereu i-am tratat ca fiind egali, iar astăzi, când deja relaționează extrem de bine între ei, sunt egali în fața noastră și în comportamentul și atitudinea noastră față de ei.

Ideea mea? Simplă! Pur și simplu i-am pus în situația de a împărți un singur aliment/obiect. Evident, nu este vorba despre mâncare sau despre haine. Ci dacă le ofer o gustare dulce, de exemplu o ciocolățică: copii, doar o ciocolată avem, voi o împărțiți.

Atenție! Am făcut asta de când erau foarte mici și astfel a devenit o obișnuință pentru ei. Astăzi, dacă au o napolitană, sau chiar o bomboană, se gândesc singuri cum să facă să împartă între ei.

Gândiți-vă, voi când erați mici și primeați o portocală, ce bucurie mai mare era decât să o desfaceți cu toții și să ia fiecare feliuța lui. Chiar și cei fără frați sau surori, împărțeau cu verișorii sau cu prietenii.

De exemplu, Edi, chiar și înainte de a veni pe lume Ariana sau când era ea foarte mică, bebeluș, el împărțea cu prietenii orice avea. Așa face și astăzi, iar eu nu pot decât să mă bucur că am copii cu un suflet atât de bun. Uneori, când el sau Ariana primesc ceva, o bombonică sau altceva dulce, cer și pentru surioară sau frățior. Recunosc, uneori mă simt jenată să văd că cer, însă în sufletul meu simt o mare bucurie pentru că ei se gândesc unul la celălalt.

În zilele noastre, este adevărat, avem acces la toate snack-urile și dulciurile posibile, însă doar pentru că aveți posibilitatea că le oferiți copiilor câte o ciocolată, le luați ceva mult mai prețios: ocazia de ÎMPĂRȚI bucuria acelui dulce cu fratele sau sora.

Eu nu regret nicio secundă că am aplicat această metodă, noi dacă avem o pungă de pufuleți, mâncăm toți din ea, cu atât de multă bucurie. Unde mai pui că evităm ca cei mici să consume prea multe astfel de alimente care nu sunt tocmai cele mai sănătoase.

Este și cazul jucăriilor. Atunci când acestea sunt unisex, nu cumpărăm decât o bucată: un set de cuburi, un puzzle etc.

Totuși, nu i-am forțat sau obligat să împartă. Am lăsat totul să fie cât mai natural, să vină de la ei această dorință ca acel obiect sau dulce pe care îl au să fie dăruit și surorii sau frățiorului.

Așadar, dacă aveți doar un copil și poate vă este teamă că atunci când apare al doilea, nu vor reuși să relaționeze, puneți-i în astfel de situații. Copiii au suflet pur și sigur vor împărți cu mare drag tot ce au ei cu surioara sau frățiorul dacă au ocazia.
Voi ce altfel de metode ați folosit pentru ca frații să aibă o relație cât mai armonioasă?