Se spune, stiti cu totii, ca razbunarea e arma prostului. Poate, insa cati dintre noi sunt destepti atunci cand iubesc? Inima nu are ratiune.
Asa se face ca exista femei care suporta ani de zile langa ele niste barbati abuzivi, iar daca cineva le intreaba de ce, raspunsul e acelasi: pentru ca il iubesc sau… pentru ca l-au iubit si nu l-au putut parasi din cauza copiilor sau din cauza tineretii pierdute alaturi de el. Alte femei traiesc alaturi de barbati care le insala, si ele stiu asta, dar inchid ochii sau, poate, ii insala si ele. Exista femei care sunt mai inteligente decat barbatii lor, dar accepta sa fie tratate de ei drept proaste, oricum drept inferioare lor.
Am facut introducerea asta pentru ca aveam nevoie de putin timp sa-mi pun gandurile in ordine si sa ma conving ca vreau sa va impartasesc si eu experienta mea, dupa ce am citit cu sufletul la gura atatea povesti de viata in revista voastra.
M-am casatorit devreme, imediat dupa ce am terminat liceul. Eu m-am angajat contabila, pentru ca intotdeauna am avut o minte organizata si priceputa la cifre, iar el, Marcel, a intrat la facultate, pentru ca asa fusese crescut acasa, cu conceptia ca barbatul trebuie sa castige mai mult decat sotia si sa intretina familia. N-a facut cine stie ce facultate, Politehnica, si a iesit inginer de instalatii. Noroc ca taica-sau are o firma de constructii si l-a cooptat si pe el. La facultate nu invatase, cum e obiceiul, mai nimic, asa ca taica-sau l-a incredintat unui om foarte priceput, sa-l invete meserie. Nea Ovidiu era inginer facut in vechiul regim, dar avea niste maini de aur, lucrase pe nu stiu cate santiere socialiste si era cel mai bun. Cu chiu, cu vai, a invatat si Marcel cate ceva, dar n-a avut niciodata incredere sa porneasca la drum de unul singur. intotdeauna avea nevoie sa-i confirme nea Ovidiu ca face bine ce face. El era controlul lui de calitate. Din cauza asta l-a si botezat, pana la urma, „CTC”. Din pacate insa, a invatat si lucruri rele de la CTC, care nu fusese insurat niciodata si si-a petrecut toata viata numai pe santiere, incalzindu-si patul ori cu sotia vreunui coleg, ori cu vreo stagiara, ori cu sefa cantinei, ca sa-i pastreze mancare buna, ori cu te-miri-cine. Avusese o viata tumultuoasa CTC, iar scumpul meu sot pasea cu mare entuziasm pe urmele lui.
Eu aveam doua servicii si tineam si contabilitatea unor firme. Ajungeam acasa franta de oboseala si ma apucam sa trebaluiesc prin casa, pentru ca nu stiam niciodata cand venea Marcel acasa si trebuia sa am intotdeauna ceva gatit de mancare. Marcel si familia lui nu numai ca nu-mi multumisera pentru ca l-am tinut la facultate, ba aveau tot timpul ceva sa-mi reproseze.
La inceput, am stat cu parintii lui, a fost o tortura. Soacra-mea era cocosul in casa si toata lumea trebuia sa asculte de ea. Toata lumea, adica eu si menajera. De cate ori n-a plecat plangand biata Domnica de la noi… Tot timpul o mustruluia si-i facea observatii. Eu o ascultam pe soacra-mea, ii dadeam dreptate, dar faceam ca mine. Cu timpul, devenisem mai inteleapta si nu ma mai consumam pentru toanele soacra-mii. Sufeream insa foarte mult din cauza lui Marcel. Se purta cu mine de parca eram obligata sa fac anumite lucruri, de parca eram sclava lui, de parca viata mea era in mainile lui. stiam ca, atunci cand era pe santier, nu „dormea” singur, dar mergeam inainte.
S-a schimbat tot mai mult dupa ce a terminat facultatea. Se credea mai destept ca mine si uneori aveam impresia ca ma dispretuieste. Eu l-am iubit din prima clipa in care l-am cunoscut: eram la o olimpiada la matematica, el statea in spatele meu si habar n-avea sa rezolve problemele. L-am tot auzit foindu-se, il stiam de la liceu, eram colegi de promotie, desi el nu ma bagase niciodata in seama, si i-am lasat foile mele la vedere, sa copieze. A fost foarte iute de mana, am avut acelasi punctaj si, dupa ce s-au anuntat rezultatele, m-a invitat la un suc. El nu cred ca avea de gand sa devina prietenul meu, dar cum eu eram deja indragostita, ma tot tineam scai de el, a mai avut de cateva ori nevoie de mine, sa copieze adica, pana si la bac, si cum fata cu care ar fi vrut sa ramana dupa liceu se maritase cu proful nostru de sport, el, ca sa-i arate ca nu-i pasa, cred, s-a insurat cu mine.
Tot ce-mi doream atunci era sa-l am pe Marcel. Nici nu ma gandisem ca e important ca si cel pe care-l iubesti sa te iubeasca. Iar el nu m-a iubit niciodata. Nu m-a lovit niciodata, nu mi-a spus vorbe grele, doar ca era cam indiferent. Cu toate astea, nu m-a parasit decat foarte tarziu, dupa 15 ani de casnicie. Iar cand a facut-o, a fost pentru alta femeie. Mie imi spusese ca nu-si doreste copii, iar la divort, cand ne-am intalnit la un moment dat pe culoarele tribunalului, el era cu viitoarea lui sotie, care era deja insarcinata. Asta m-a durut ingrozitor de mult. Nu faptul ca era mai tanara si mai frumoasa decat mine, ci ca de la ea si-a dorit un copil, in timp ce de la mine nu.
Divortul a fost aproape o formalitate. Eram amandoi de acord, nu aveam copii, nu prea aveam mare lucru de impartit, pentru ca tot ce era de soi era in casa alor lui, nu in garsoniera in care ne inghesuiseram in ultimii ani, asteptand ca el sa termine, in fine, casa noastra. A terminat-o, dar nu ne-am mai mutat impreuna in ea, ci s-a mutat acolo cu Lelia. Culmea este ca-mi placea de Lelia, numai ca simteam o nevoie cumplita sa ma razbun pentru felul in care Marcel ma tratase atatia ani.
M-am tot gandit ce si cum sa fac. Am tinut mortis mai intai sa-i demonstrez ca si eu sunt in stare realizez ceva, asa ca mi-am deschis o firma de consultanta financiara. Am facut facultatea la ID si am reusit sa fac cate doi ani intr-unul. Cand mi-am obtinut diploma, castigam deja bine si aveam clientii mei stabili. Dupa cum v-am spus, am o minte foarte organizata, minte de contabil, dar si de avocat, asa ca eram tot timpul la curent cu orice schimbare si aveam solutii pentru cele mai neasteptate situatii.
Sotia lui Marcel nascuse o fetita si aflasem ca isi cauta disperata o bona, pentru ca voia sa se intoarca la serviciu, dar nu prea avea incredere in mama lui Marcel. in perioada aceea, tocmai angajasem o fatuca venita de curand din Basarabia, frumusica foc, inteligenta, fugise de acasa, pentru ca erau prea multi copii la masa, iar parintii, in loc s-o lase la scoala, o trimiteau la munca campului. Multe colege de-ale ei venisera in Romania si se capatuisera, asa ca voia sa-si incerce si ea norocul.
Ideea mi-a venit de cum am vazut-o. I-am spus ca-i dau leafa, c-o ajut sa faca si facultate, o gazduiesc la mine (de cand incepusem sa castig mai bine, stateam cu chirie intr-o vila, unde aveam si sediul firmei), dar cu o singura conditie: sa-mi faca si mie un serviciu. Sa se angajeze bona la Lelia si sa-i distruga casnicia. S-a uitat piezis la mine si mi-a spus fara ocolisuri:
— Da ciudati mai esti si mata. Cu ce ti-o gresit femeia aiasta? ti-o fi luat barbatul, te pomenesti?
— De fapt, nu pe ea vreau sa ma razbun, ci pe el. Ea s-a indragostit de el, ca si mine. Ai dreptate, mai bine razbuna-te pe el.
— Lasa-l pi mana mea, ti-l joc eu bini. De nu ti-o place, sa nu-mi spui pi numi.
Angelica s-a prezentat la usa Leliei, care a placut-o si a angajat-o. S-au imprietenit repede, copilul a placut-o imediat si totul a mers cum nu se poate mai bine. Marcel era mai mult plecat de acasa, asa ca s-au cunoscut dupa o vreme. Cand a vazut-o prima oara, Marcel n-a fost foarte incantat, i-a zis Leliei ca fetei asteia numai la munca nu-i sta capul si ca mai mult ca sigur a venit sa se capatuiasca, la fel ca toate celelalte moldovence. Sigur insa ca i se scurgeau ochii dupa ea. Angelica se straduia sa scape de accent, sa nu invete copilul sa vorbeasca gresit din cauza ei. Se imbraca foarte decent, dar ochiul unui barbat stie sa ghiceasca ce se ascunde sub haine. Angelica era inzestrata de natura cu un trup dumnezeiesc, pana si mie imi placea sa i-l admir. Era o reusita a naturii, fara doar si poate.
Bietul Marcel, trebuie sa fi luptat mult cu el ca sa-si tina pantalonii inchisi. Numai ca Lelia pleca uneori in deplasari, iar atunci il ruga pe el sa stea pe acasa. Angelica nici macar nu s-a culcat cu el, doar il zgandarea, iar el ar fi f ost in stare sa-si vanda si mama, si tatal pentru ea. Angelica i-a spus ca ea e o fata cu frica lui Dumnezeu si ca nu poate sa se lege de un barbat care are familie.
— Nu-l pot mania pe Dumnezeu, nu vreau sa se abata asupra mea furia si pedeapsa Lui. Iar Lelia e o femeie tare buna, n-as vrea sa sufere din pricina mea.
Marcel i-a spus ca, de fapt, casnicia lor e pe butuci si ca el oricum voia sa divorteze, asa ca nu are de ce sa-si f aca probleme.
Mai intai, i-a cumparat Angelicai un apartament de doua camere, furand bani din banii firmei tatalui lui. Fura sume tot mai mari, pentru ca voia sa-i ofere tot ce e mai bun Angelicai. I-a propus sa renunte sa mai fie bona la copilul lui, dar Angelica i-a spus ca n-o poate lasa balta pe Lelia si nici pe micuta Irina pana ce incepe gradinita.
Desi Marcel bagase indeajuns de adanc mana in banii firmei, Angelica tot n-a vrut sa se culce cu el. I-a spus ca e fecioara si ca o s-o faca, asa cum e traditia, in noaptea nuntii. Ca nu vrea sa-si faca parintii de rusine. Am fost convinsa ca Marcel nu va inghiti o asemenea bazaconie, dar a crezut-o si nici n-a mai incercat sa se atinga de Angelica. Acum astepta, pasamite, momentul potrivit s-o anunte pe Lelia ca vrea sa divorteze.
Adevarul este ca Angelica chiar este o fata crescuta cu frica lui Dumnezeu, pentru ca, la un moment dat, mi-a spus ca nu mai merge mai departe decat daca-i spunem adevarul si Leliei.
— De ce s-o facem si pe ea sa sufere? Numai pentru ca si tu ai avut de suferit? Nu e drept, sa stii, e o femeie de treaba. Daca vrei cum spun eu, bine, daca nu, iar bine.
Am acceptat targul. Voiam mai mult ca orice sa-l vad pe Marcel suferind, si asta imi cam intunecase judecata. Din pricina dorintei de a ma razbuna, nu mi-am mai putut vedea de viata si am pierdut un om care tinea mult la mine si ma pretuia. Totul are insa un pret, iar eu am platit scump si de asta data.
Angelica a chemat-o pe Lelia la mine la firma. Lelia m-a recunoscut imediat. Cand i-am spus ca sotul ei are de gand sa divorteze, nu m-a crezut. Era inca indragostita de el.
— Lelia, nu te merita, sa stii, asa cum nu m-a meritat nici pe mine. Omul asta distruge tot ce atinge.
— Nu te cred, nu va cred. Marcel ma iubeste si-si iubeste copilul.
Angelica i-a povestit totul cu lux de amanunte.
— Intreaba-l de mine, daca nu crezi, si vezi ce spune.
— Numai voi sunteti de vina, numai tu, nu mai judeci rational, razbunarea ti-a intunecat mintile!
— Nu neg asta si, crede-ma, mi-as dori, pentru tine, sa nu fie adevarat. N-ai decat sa te convingi singura!
Cand a ajuns acasa, Lelia i-a spus lui Marcel ca a oprit-o o vecina si i-a spus ca l-a vazut cu alta femeie.
— Marcel, ma inseli? Nu ma mai iubesti?
— Nu te insel, draga mea. Nici vorba! Doar ca… Poate ar fi spre binele tau sa ne despartim. Se pare ca am o boala incu-rabila, nu ti-am spus asta pentru ca n-am vrut sa te necajesc. 0 sa aveti amandoua tot ce va trebuie, am avut grija de toate, dar ar fi mai bine sa dispar de acum din viata voastra.
— Marcel, nu inteleg nimic. Ce tot spui? Despre ce boala incurabila e vorba? Cand ai descoperit ca ai asa ceva?
— Cu catva timp in urma, iar parintii mei vor sa ma trimita la o clinica in strainatate. Poate mai pot fi salvat.
— Ce tot indrugi acolo? Ma duc sa vorbesc cu parintii tai!
— Nu, nu e cazul, sunt si asa destul de suparati. Cel mai bine ar fi sa ai incredere in mine si sa ma asculti. Daca mai am vreo sansa, ma intorc la voi.
Marcel pusese totul la punct. Voia sa plece cu Angelica in strainatate si sa ramana acolo. Taica-sau habar n-avea de planurile fiului lui si de cati bani devalizase firma. Facuse un cont pe numele Angelicai, in care depusese toti banii.
Ajunseseram prea departe, mi-am dat seama si eu de asta. Am oprit totul. Pierdusem deja sansa sa-mi refac viata alungandu-l din viata mea pe singurul om care ma iubise cu adevarat: un client pe care il salvasem intr-un moment disperat si care m-a iubit absolut dezinteresat. I-am spus insa ca n-am nevoie de nimeni, ca nu mai am incredere in niciun barbat si ca ar fi bine sa dispara din viata mea pentru totdeauna. Iar el, ca sa nu ma supere, m-a ascultat. L-am urat apoi pentru ca a renuntat atat de repede.
Cum va spun, mersesem prea departe. L-am chemat pe Marcel si i-am spus ca eu am pus totul la cale si ca Angelica e prietena mea. Am crezut ca-si pierde mintile. Dar nu pentru ca risca sa-si piarda sotia si copilul, ci pentru ca-si inselase tatal. Mi-a parut rau de biata Lelia si m-am oferit s-o ajut. N-a vrut sa accepte ajutorul meu. Era si normal. Nici eu n-as fi acceptat in locul ei. Marcel i-a lasat ei casa. Lelia era avocata, castiga bine, asa ca s-a descurcat. Ea si Angelica au ramas prietene. si eu, si Marcel am ramas singuri. Macar el are un copil!
